CĂLUS̗ARII ᴠs. CIULEANDRA, APOI TANGOU DEGEABA!

Anul trecut, în plin Post al Crăciunului, care, creștinește vorbind, ar fi trebuit să ne îndemne pe toți la moderație, condescendență și altruism, câțiva reprezentanți ai unor „formații muzical-coregrafice”, deși cântând după partituri total diferite, s-au încăpățânat o mulțime de zile să compună o melodie care să împace și să aducă împreună „toba, țambalul și trompeta” unor promisiuni în care nici ei nu credeau. Cum-necum, mai scurtând din bețe, mai punând batista, mai folosind surdina, au încropit o „melodie-program” scârțâind, așa cum s-a văzut, ca osia de la căruță, pe care au reușit să o impună Parlamentului cu volumul la boxe dat la maxim, așa cum fac maneliștii ca să-și mascheze afonia. Mai mult, s-au apucat și de o „coregrafie politică” ai cărei pași i-au dus nu numai spre părăsirea ringului de dans (a se citi industria, agricultura, învățământul, arta, comerțul cel de toate zilele etc.), ci și spre exasperarea milioanelor de români care numai asemenea „dansuri” aritmice nu așteptau în plină pandemie.

​ Desigur, așa cum se întâmplă întotdeauna într-o formație muzical-coregrafică de strânsură, câțiva mai zgomotoși dintre „interpreți” au început să „cânte” solo pe la posturile TV, acuzându-i pe unii și pe alții de la celelalte „instrumente” fie că nu țin ritmul, fie că și-au pătat partiturile cu niscaiva fărâme de pe la chefuri, cum se zice, „de milioane”, fie că ascund realități de horror ale pandemiei prin punerea batistei cu monograma „GUV” pe țambalul incompetenței etc. Și uite-așa, mai falsând pe refrenul „Ce-am avut și ce-am pierdut”, mai călcându-se pe „bombeurile” intereselor și orgoliilor, mai lovindu-se cu cotul, au ajuns în plin Post al Sfintelor Paști, iarăși uitând de sus-numitele îndatoriri creștine. Mai precis, unul dintre cei mai aritmici „dansatori”, fluturând îndărătnic batista cu monograma „VV”, a trecut brusc de la falsul tangou de echipă la clopoțeii călușarilor, imediat în jurul lui adunându-se o întreagă echipă zgomotoasă, încruntată, agresivă, scrâșnind din dinți și înarmată cu ciomegele injuriilor către „prim-coregraful” formației tripartite, acuzându-l că s-a transformat într-un „zombie politic”. Evident, echipa mai numeroasă și mult mai versată a acestuia, susținută și de un „sponsor” imbatabil, s-a strâns arici în jurul lui și bătând „Ciuleandra” de se zgâlțâiau pereții Parlamentului.

​ Milioanele de spectatori, cu buzunarele din ce în ce mai goale și mai mult în șomaj decât la locurile de muncă pierdute, au asistat cu dinții strepeziți la alte zile de confruntare între zgomotoșii „călușari” și cei bătând „Ciuleandra”, care s-au încheiat, se pare, cu victoria de etapă a celei de-a doua echipe. Ceardașul, cu înțelepciune, nu s-a amestecat! Cu alte cuvinte, vorbind în termeni ce țin de coregrafie, s-a trecut iarăși la jenantul tangou politic, în care partenerii, deși se strâng pătimaș în brațe și își zâmbesc suav, se calcă în secret pe bombeuri (conform protocolului încheiat și parafat în miez de noapte), își dau ghionturi și se ciupesc de unde apucă, în loc să întărească împreună ringul de dans (așa cum l-am definit mai sus, aceasta în modul cel mai serios și de maximă urgență!).

​

Adică, dragi români, pentru că „muzica și coregrafia” intereselor propriilor formații îi forțează să rămână împreună, au convenit că „Ciuleandra” și „Călușarii” este mai „consistent” să fie substituite cu un nou tangou. Dar pentru noi, tot degeaba!