A FI SAU A NU FI… RĂZBOI!

Conflictul ruso-ucrainean, declanșat în primăvara anului 2014, după celebrul „Maidan” și fuga președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, a cunoscut o escaladare continuă, foarte diversificată ca forme de manifestare, amplificată mai ales din toamna anului 2021, apoi din ce în ce mai abruptă în ultimele două luni, apoi săptămâni, zile, ore. Dezbătute zilnic pe toate posturile TV de știri, evenimentele nu numai că se cunosc foarte bine, ci prilejuiesc și câteva întrebări firești: În cei opt ani, prin formele de desfășurare, acest conflict poate fi considerat război în accepțiunea clasică? Dacă da, sau dacă nu, de ce da, sau de ce nu? Totuși, începând de luni, 21 februarie a.c., prin recunoașterea de către Rusia a independenței auto-proclamatelor republici Donețk și Lugansk, concomitent cu intrarea forțelor armate rusești de „menținere a păcii” pe aceste teritorii, se poate aprecia că deja s-a declanșat războiul? Sau dacă astăzi, miercuri,23 februarie, considerăm că nu încă, el se va declanșa oare între armatele rusă și ucraineană, în zilele următoare? Și cu ce obiective ale Rusiei? Și, mai ales, cu ce șanse, cu ce pierderi, dar și cu ce consecințe pe plan internațional?

​Cunoscând mai multe detalii ale acestui conflict, precum și acțiunile agresive armate ale Rusiei din ultimii ani, putem încerca o analiză comparativă pentru a răspunde la întrebarea din titlu.

1. AFGANISTAN: Asia Centrală, cinci state vecine irelevante pentru Rusia, plus China; 1979 – 1989; 115 000 de trupe, peste 14 500 pierderi; scop: susținerea unui guvern pro-rus. Concluzie: timp îndelungat, forțe numeroase, pierderi mari, obiectiv nerealizat prin agresiune armată.

2. GEORGIA: Europa Orientală, învecinată cu Armenia, Azerbaidjan și Turcia, membră NATO; durată, 5 zile (august, 2008); 20 000 trupe în Osetia de Sud și alte 20 000 în Abhazia; scop: susținerea provinciilor separatiste și perpetuarea „conflictului înghețat”. Concluzie: timp scurt, forțe și pierderi puține, război cibernetic pentru prima oară în istorie, obiectiv realizat.

3. PENINSULA CRIMEEA: Marea Neagră, Marea Azov, fără state membre NATO în imediata vecinătate; 23 februarie – 11 martie 2014; fără agresiune armată (acțiune doar a unor grupuri de „persoane înarmate, fără însemne distinctive, probabil ruse”). 11 martie 2014, Parlamentul din Crimeea (58% rusofoni) adoptă declarația de independență. Concluzie: timp scurt, fără intervenție cu trupe, reacție internațională slabă, obiectiv realizat fără pierderi.

​Comparativ, condițiile desfășurării conflictului ruso-ucrainean sunt total diferite. UCRAINA: țară europeană, cu patru state vecine, membre ale NATO; suprafață – 603 548 kmp; populație – 44,5milioane; armată puternică, cu efective mari la mobilizare, foarte bine înzestrată tehnic, mai ales în ultimele luni; mobilizare de forțe rusești fără precedent: 110 000 trupe terestre, sprijinite masiv cu mijloace blindate (130 000, cu componenta maritimă și aeriană); dispunerea forțelor în raioane situate la granițele de sud, de est și de vest, cu posibilitatea de a interveni pe trei fronturi, respectiv pe trei direcții; posibilitatea de a folosi teritoriul Belarusului; existența celor două auto-proclamate republici independente Donețk și Lugansk, cu populație majoritar rusofonă.

​Analiza comparativă a datelor prezentate apreciez că indică, cu grad destul de mare de probabilitate, intenția Rusiei de a îndepărta (sau a exclude) aderarea Ucrainei la NATO și chiar la UE, și nu declanșarea unui conflict armat major. Este arhicunoscut faptul că nici un strateg sau un planificator nu ar aștepta luni de zile, cu forțe masive dislocate la granițele statului vizat pentru agresiune, ca respectivul stat să-și întărească forțele armate și să realizeze la un nivel sporit pregătirea generală pentru apărare. Ceea ce se întâmplă acum, apreciez că este mai degrabă o demonstrație de putere militară, care nu vizează declanșarea unui conflict cu angajarea tuturor forțelor, soldat în mod cert cu pierderi deosebit de grele și cu consecințe internaționale imprevizibile. Prin ocuparea cu „forțe de menținere a păcii” a auto-proclamatelor republici Donețk și Lugansk se realizează „conflictul înghețat”, situație care nu avantajează nici NATO, nici UE, dar care ar induce „sentimentul de suprasaturație” a Europei față de Ucraina și problemele acesteia, ar îndepărta investitorii, ar crea nesiguranță în rândul populației, respectiv un climat favorabil instalării unui guvern pro-rus sau măcar fără prea multe afinități pro-occidentale. Astfel, fără agresiune armată, fără pierderi, dar cu teritoriile Donețk și Lugansk ocupate, Rusia își realizează scopul propus. Oricum, zilele și săptămânile următoare sunt decisive.