MÂINE ANUL SE-NNOIEȘTE!
Dragi prieteni români!
Astăzi, 31 decembrie 2025, încheiem primul sfert de veac al celui de-al III-lea mileniu d.Hr., un mic jubileu la care, ca întotdeauna alături de Dumneavoastră, m-aș fi bucurat nespus să fi rememorat împreună doar realizări, succese, împliniri, bucurii, așa cum merităm. Dar, în pofida muncii depuse, acesta a fost anul în care am suportat cele mai nedorite contradicții: cea mai mare recoltă de cereale din ultimii 28 de ani, dar și cel mai mare deficit bugetar din UE; impunerea haotică de taxe, impozite și tăieri de fonduri, care au lovit largi categorii vulnerabile, dar și cea mai slabă colectare de TVA din UE; cele mai mari prețuri la energie electrică din Europa, dar și cele mai puține fonduri europene din ultimii 10 ani; ignorarea măsurilor propuse de mediul privat pentru relansarea economiei; eforturi mari pentru înzestrarea Armatei, cărora li s-a contrapus numirea pe sprânceană a unui ministru fraudulos; rămânerea la nivel de promisiune a unor mari deziderate care au unit forțele democratice împotriva manipulării la alegerile prezidențiale. Doar ignoranța, infatuarea sau servilismul celor temporar aleși ori numiți în fruntea țării au determinat aceste neajunsuri, și nicidecum aceia care muncesc, construiesc, creează, învață, veghează la securitatea țării și a cetățenilor.
Desigur, nu intenționez să fac un bilanț și mi-ar fi fost la îndemână să mă limitez la stereotipul urărilor de Anul Nou, dar nu pot să nu împărtășesc trăirile și nemulțumirile tuturor românilor cărora, prin convingerile mele, le sunt mereu alături. Mai mult decât atât, prin aceste rânduri, și la acest final de an greu, ca om politic responsabil, nu mă feresc să reamintesc celor din fruntea țării că bunăstarea și siguranța românilor reprezintă esența jurământului depus, care nu poate fi alterată de împrejurări ori cerințe conjuncturale.
Dragi români!
Știu bine că nu stă în firea noastră ca dificultățile de orice fel să ne afecteze voința și puterea de a le învinge și depăși prin inteligență, muncă și unitate. “Mâine anul se-nnoiește”, ne spune și ne îndeamnă străvechiul colind românesc. Trecând în Noul An 2026, mă alătur Dumneavoastră, dragi români, și vă îndemn să facem astfel încât această înnoire să nu fie doar o filă din calendar, o simplă speranță, ci o certitudine de drum lung că în România se poate mai bine, mai mult, mai cinstit, mai sigur, mai demn. Dar nu numai noi înșine să fim la fel, ci mai mult, să le și cerem ferm aceleași calități și eforturi tuturor celor pe care i-am ales în Parlament ori pe plan local, indiferent de credință, ideologie sau partid, astfel încât legile și legalitatea, siguranța și bunăstarea să fie realități zilnice pentru noi toți.
Dragi dobrogeni, dragi români!
La trecerea dintre ani, date fiind toate acestea, vă încredințez că pentru mine, ca om cu răspunderi politice, nu poate fi satisfacție mai mare decât aceea de a ști că vă bucurați de sănătate, că veți reuși să învingeți greutățile, să vă ocrotiți familiile, să vă faceți planuri frumoase și să le îndepliniți, să vă înălțați spiritul, să vă anime cele mai bune gânduri, intenții și idealuri. Totodată, sunt deosebit de onorat ca în prima zi a Noului An să-mi fie primite și să se bucure de cele mai frumoase urări toate doamnele, domnișoarele și domnii care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare.
LA MULȚI ANI, TUTUROR!
