“POHTA CE AM POHTIT IO!”

Stimați prieteni români, prin aceste rânduri nu intenționez să mă alătur miilor de postări despre spectacolul luării în arendă a PNL de către USR, plus terenuri, Modrogan, încrengături și relații, dar și a celor 1769 de clăcași fără drept de cuvânt, care, probabil, încă nu știu la ce poartă să plătească dijma. Îmi aduc aminte că atunci când auzea de ceva rău, urât, murdar, primejdios, decadent ori de rușine, bunica mea avea o vorbă înțeleaptă: “Fie la ei, acolo!” Așa să fie! Pe noi însă, acum, nu ne interesează afacerile politice veroase, făcute cu strigare publică televizată, dar cu caiet de sarcini dosit, ci deconspirarea apetitului pantagruelic al unui Gargantua care, pentru pohta uriașă ce o pohtea, și-a pus până și partidul la frigare. Asta după ce focul ațâțat pentru “prăjirea” întregii țări i-a fost stins definitiv în ziua de 5 mai.

După toate necazurile, pagubele și scandalurile ultimelor 10 luni, am convingerea că orice român de bună-credință, salariat, antreprenor, pensionar ori student, își dă acum seama (oare de ce atât de târziu?) că, de fapt, acest căldărar Gargantua-B’olojaf nu s-a împiedicat nici măcar o singură clipă de ideea deficitului bugetar creat în ultimii 7 ani, pentru care se aruncă cu noroi doar în Ciolacu, dar nici pâs despre Orban, Cîțu, Ciucă (nu, ăștia trei nu sunt din amărâta noastră de Cale Lactee!).

Nu, stimați prieteni români, indiferent de credință, cultură ori crez politic! Acest căldărar Gargantua-B’olojaf a trecut Carpații doar cu vise umede de putere, de mărire, de unicitate, de încoronat pe vecie și chiar dincolo, de “capo di tutti capi”. El ne-a arătat că nu a fost un conducător, ci un dictator absolut și fără scrupule. Nu a fost aliat, partener, colaborator, ci pricinos și obtuz. Nu a fost întreprinzător, creator, vizionar, ci piedică, primitiv și opac. Nu a fost empatic și grijuliu, ci refractar, suspicios și nepăsător. Nu a avut curajul răspunderii și asumării, ci lașitatea minciunii, ponegririi și jignirii. Nu și-a aplecat urechea la cei în nevoie, nu a avut grija milioanelor de români, ci doar a omului vanitos, îngâmfat, înfumurat, orgolios și infatuat, care s-a dovedit a fi.

Nici toți ciulinii Bărăganului nu se agață de nevinovata oaie așa cum acest căldărar Gargantua-B’olojaf, în nestăpânita-i poftă de mărire, nu-și țintuise pantalonii de scaunul mărinimos al puterii. Chiar și aceste ultime săptămâni nu au reușit să-i lumineze chibzuința de a înțelege că se poate fără el, și încă mai bine, mai ușor, mai predictibil, mai spornic. Încă nu s-a trezit pe deplin din visul de mărire, drept pentru care, duminică, și-a aranjat o Curte de muți, surzi și orbi, dar și câțiva zâmbitori aduși pe sponci, care să-i toarne în pahar iluzia puterii și la ureche susurul convingerii: “Pohta ce am pohtit io!”