ROMÂNIA, CINE TE MAI APĂRĂ?

Cu câteva zile în urmă, în plin război distrugător dintr-o țară cu care România are 650 de km de frontieră (terestră, fluvială și maritimă), un institut de cercetare sociologică a publicat un sondaj al cărui rezultat principal, în opinia mea, este de-a dreptul șocant privind răspunsul românilor, dar în aceeași măsură ridicând câteva mari semne de întrebare către partide și guvernanți, în general. Așadar, numai 26% dintre cetățeni au răspuns că vor rămâne în România pentru a o apăra în cazul unui conflict armat, în timp ce 48%, aproape dublu, au răspuns NU. Aceasta în condițiile în care, comparativ, s-au întors de prin toată lumea peste 150 000 de ucraineni pentru a lupta alături de cei 130 000 de militari, adică mai mult decât efectivele armatei, la care se adaugă rezistența și curajul zecilor de mii (nu numai bărbați!) care au oprit tancurile prin orașe, la propriu, cu mâinile goale.

​Fără să contest nici o clipă rezultatul acestui sondaj realizat pe baze științifice, îmi pun totuși o întrebare de bun-simț: cum este posibil să declari și să dovedești faptic atâta solidaritate și omenie cu sutele de mii de refugiați, femei, copii și bătrâni dintr-o țară străină, iar când e vorba de țara ta, de femeile, copiii și bătrânii familiei tale, de agoniseala ta de o viață, tu, bărbat în putere, care te crezi stâlpul și înțeleptul casei, pur și simplu să dezertezi și să o mai și spui în gura mare? Care faptă, în condiții de război, poate fi mai dezonorantă pentru un bărbat? În toate țările și în toate codurile penale din lume, această faptă se numește dezertare și este cu atât mai dezonorantă în condițiile unui război de apărare a libertății țării.

​La fel de șocante ( ca să nu spun nedemne sau de îngustime a minții ori a sufletului) sunt și „motivele” exprimate de cei 48% care ar da bir cu fugiții: „Da de ce să-i apăr eu pe parlamentari, pe guvernanți, pe cei din administrație, pe acei demnitari corupți, pe primari și alții?” De ce ocolești, evident nedemn, o întrebare simplă? Oare te cheamă cineva la arme pe tine, de multe ori bărbat „viteaz” doar cu femeile (România, pe primul loc în Europa la violență domestică) ca să le fii celor de mai sus un scut uman? Chiar nu știi că, fără nici o deosebire, toți cei cu obligații militare au aceeași datorie ca și tine, pe care Constituția o numește sfântă, chiar dacă este parlamentarul sau primarul pentru care sau împotriva căruia ai votat? Dacă aceștia te-au mințit, te-au dezamăgit, au fost nedrepți ori aroganți, au încălcat legea, și-au însușit din munca ta sau din banul public, atunci ei sunt vinovați, și nu România, dar să nu uiți că de multe ori aceștia au fost și sunt în posturi și prin concursul, naivitatea, nepăsarea, absența, ura nefirească față de unii sau frica ori obediența ta față de alții.

​„Da ce mi-a dat mie România?” izbucnește o altă dovadă de incultură, îngustime și egoism. Adevărul este că multe de tot – și deloc mărunte! – ți-a dat România democratică și liberă, fără să te întrebe vreodată ce i-ai dat tu: toate drepturile și libertățile fundamentale garantate în lumea civilizată, la care nici nu visai în anii în care stăteai cu capul plecat la coadă la pâine și salam pe cartelă, dreptul la exprimare liberă, așa cum ai făcut când ai pus întrebarea de mai sus dezonorându-te, dreptul la greva revendicativă fără să urmeze ani de pușcărie ca în Brașov, în 1987, sau acum în Rusia, dreptul de asociere politică și de garantare a votului pentru cine crezi că e mai competent și mai drept, calitatea de cetățean european, libertatea de a călători, a munci sau a învăța în orice loc din lume etc. , etc. Evident, le știi și le practici pe toate, dar e nevoie și de caracter pentru a le recunoaște!

​Însă, la fel de deschis trebuie să recunoaștem că acei 48% care au spus NU se mai întreabă și altceva, iar răspunsurile nu pot veni decât de la partide și oamenii politici, trecători ce-i drept, dar care nu de puține ori lasă în urmă „moșteniri” greu și scump de înlăturat. De ce în România, în mod ciclic, trebuie să vină la guvernare partide care să îndrepte ce au făcut nechibzuit predecesorii, în loc să continue o mulțime de lucruri bune, promise dar nerealizate? De ce resursele mari ale României, râvnite de sute de ani și până astăzi, nu se exploatează doar în favoarea românilor? De ce în România minele de cărbune se închid, în timp ce în alte țări europene prosperă? De ce pământurile românești se vând cu dezinvoltură străinilor, schimbând legi naționale adoptate cu ani în urmă prin amendamente antinaționale, în condițiile în care, în țări vecine, această faptă constituie infracțiune? De ce li se impun românilor cele mai mari dobânzi bancare din Europa și de ce statul român percepe cele mai mici redevențe? De ce României i se interzice aderarea la Spațiul Schengen, în condițiile în care cerințele tehnice au fost îndeplinite de 11 ani? Dar șirul întrebărilor este mai lung…

​ Nu doresc să închei aceste rânduri făcând neapărat literatură, istorie sau vreo comparație tendențioasă între atitudinile românilor din trecut cu acelea ale unor români de astăzi, deși literatura și istoria ne spun multe. În contextul actual, precum și al rezultatelor sondajului de opinie față de o întrebare fundamentală, apreciez că este bine să ne reamintim de exemple pilduitoare din istoria României de la început de secol XX. Fiii celor 11 000 de țărani uciși în 1907, care mai târziu își puneau aproape aceleași întrebări și care își aminteau precis martiriul părinților răsculați împotriva foamei și a nedreptăților, după doar 10 ani, chemați la arme pentru libertatea României, nu au fugit nicăieri, ci au luptat, s-au jertfit și au învins la Mărăști, Mărășești, Oituz, au făcut Unirea cea Mare, apoi peste alți câțiva ani, mulți au luptat pentru eliberarea Basarabiei și a Transilvaniei de Nord. Prin dezamăgitoare comparație, cei 48% care zilele trecute au răspuns NU sunt nimeni alții decât fiii martirilor și ai tuturor celorlalte mii de luptători care au făcut posibilă victoria Revoluției din Decembrie 1989. Mai ales în aceste zile să nu uităm că nici unul dintre acești învingători nu a pus vreo condiție prealabilă României!