O, CE VESTE MINUNATĂ!

“Bună dimineața lui Ajun / C-a venit într-un ceas bun!…” Și în această dimineață de Ajun, mă bucur, dragi români, să vă fiu alături pentru a împărtăși împreună profunda simțire creștinească ce precede sărbătoarea marelui Praznic Împărătesc al Crăciunului. Cum oare altfel, dacă nu simțind și bucurându-ne, am putea întâmpina sfânta Naștere a copilului prigonit, Cel venit pe lume într-o iesle, dar care avea să devină pe vecie Împăratul spiritual al omenirii, povățuitorul faptelor bune, al iubirii și generozității? Cum altfel am putea întâmpina și sărbători Crăciunul dacă nu, totodată, și cu convingerea Nașterii lui Iisus Hristos în sufletul fiecărui român, sfânt prilej de regăsire și reunire în familie, de reflecție și generozitate în jurul Bradului împodobit, primind și bucurându-ne de străvechile noastre colinde?

“Sus pe cerul înstelat / Mândră stea s-a arătat / Lerui-ler…” Pentru noi și străvechea noastră creștinătate, colindele de Sfântul Crăciun au supraviețuit de-a lungul secolelor ca cinstire minunat cântată a înomenirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Dar și mai mult, înainte de cronicari, de lumina cărții, de biblioteci și universități, noi ne-am învățat istoria, obiceiurile și tradițiile străvechi din colindele de Crăciun, spuse ca adevăr evanghelic, cu neasemuit farmec artistic, recunoscute și onorate astăzi ca unicat cultural în Patrimoniul imaterial al UNESCO. Create de geniul popular și păstrate ca tezaur inestimabil, cu aceeași bucurie creștină, dragi români, să ascultăm și în acest an cunoscutele colinde “O, ce veste minunată!”; “Sus la poarta Raiului”; “Astăzi s-a născut Hristos”; “Steaua sus răsare “; “Deschide ușa, creștine!”; “Florile dalbe”…

“Să fii gazdă sănătoasă / Măruț mărgăritar / C-ai primit colinda noastră…” Dragi dobrogeni, dragi români, sunt bucuros și deosebit de onorat să primiți în sufletele, casele și familiile dumneavoastră, indiferent de credință și crez politic, colindul meu creștinesc cu cele mai bune urări întru cinstirea sfintei sărbători a Nașterii Domnului. Binecuvântarea dumneavoastră și a familiilor, sănătatea deplină, rodnicia muncii și elevația creației, pacea în țară și armonia vieții să vă fie împliniri zilnice! Bucurați-i pe cei dragi cu daruri, mai presus de toate cu darul de mare preț al credinței, dar și cu cel al prezenței dumneavoastră ocrotitoare, sfătuitoare și îndrumătoare! Credința creștină să vă dea putere, să vă fie călăuză și sprijin!

LA MULȚI ANI, DOBROGENI!

TUTUROR ROMÂNILOR, LA MULȚI ANI!

SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE!

Similar Posts