Bugetul 2021 – Cinci pâini și doi pești

Istoria creștinătății consemnează în Evanghelii că, în urmă cu două mii de ani, aflându-se într-un loc aproape de Marea Galileii, unde peste cinci mii de oameni îi ascultau cu nesaț vorbele și învățăturile, Iisus a înfăptuit minunea de a-i hrăni pe toți aceștia cu doar cinci pâini de orz și doi pești. Atât de puține fiind pentru mulțimea de oameni, Fiul Domnului le-a înmiit, iar după ce toți s-au îndestulat, din fărâmele rămase au fost adunate 12 coșuri pline.

​Într-o iluzorie comparație cu miracolul înfăptuit de Iisus pentru cei peste cinci mii de flămânzi, care se prăznuiește tocmai în Duminica a VIII-a după Rusalii, domnul prim-ministru Florin Cîțu, lipsit și de Puterea Divină, și de viziunea economico-financiară pământeană, a reușit cu mare întârziere „minunea” de a prezenta săptămâna trecută milioanelor de români proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021. Într-adevăr, mare „minune”, după o întârziere de aproape două luni, în condițiile în care actuala putere de dreapta are la dispoziție „pâinea” finanțelor țării încă din noiembrie 2019, și tot de atunci informațiile privind evoluția veniturilor și cheltuielilor la nivel național. Una din problemele sus-numitei perioade este însă că nu numai „pâinea ” finanțelor au avut-o aproape, ci și o mulțime de „pești”, mai mici și mai mari (afirmă analiști economici și procurori ai DNA), care au lăsat în urma lor fărâmele ce ar umple astăzi abia o geantă Louis Vuitton, și nicidecum cele 18 „coșuri” mari ale ministerelor.

​Așadar, în loc să înmulțească „pâinea” finanțelor publice în beneficiul milioanelor de români, nu prin miracol, ci pur și simplu prin ajutorarea firmelor românești afectate grav de pandemie, deci prin producția internă și mai ales îmbunătățirea veniturilor fiscale (România fiind pe ultimul loc în UE cu 27%, față de media europeană cu 40% din PIB), domnul Florin Cîțu a înmulțit „miraculos” doar datoriile României, ajungând la un deficit de 7,2%, de peste două ori mai mare decât cel lăsat de „toxicul” PSD. La acestea se adaugă și lipsa de consistență a Programului Național de Redresare și Reziliență, prezentat drept o „minune a proiectelor”, dar devoalat de experții Comisiei Europene, program despre care românii au aflat zilele trecute că a fost doar un draft făcut pe genunchi, acum lucrându-se la a doua variantă, bineînțeles cu aceiași oameni de partid lipsiți de harul absolut pământean al competenței profesionale.

​Din umorul amar al acestor câteva reflecții, personal rămân cu emoția creștin-umană privind miracolul divin înfăptuit de Mântuitorul Iisus și simbolistica înmulțirii celor cinci pâini și doi pești atunci când se urmărește cu adevărat binele cetățenilor. Comparativ, după promisiunile din campania electorală, care nu și-au mai găsit loc în programul de guvernare, ne-am ales cu subțierea feliei din „pâinea” cea de toate zilele pentru Sănătate în pandemie, pentru Învățământ după un online chinuit, pentru firmele românești, pentru agricultori, pentru HoReCa, pentru salariați, pensionari, elevi, studenți. Toate acestea, și multe altele, mă îndreptățesc să afirm că pentru activitatea guvernului domnului Florin Cîțu nu este de ajuns compătimirea și ruga „iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”, ci mai degrabă „Izbăvește-ne de cel viclean!”

Similar Posts