Racul, broasca și știuca
În decembrie 2020, câțiva fruntași din trei cluburi de discuții, promisiuni niciodată realizate, fake news și stand-up comedy, cunoscute îndeosebi ca PNL, USR-PLUS și UDMR, s-au gândit ce s-au gândit după usturătoarea zi de 6 decembrie, apoi s-au tot întâlnit, s-au sfădit, s-au ciondănit, s-au suspectat, s-au amenințat că vor da în vileag ceea ce milioanele de muritori nu ar fi bine să știe, pentru ca până la urmă, strânși cu ușa de un vigilent „fresh eye”, să accepte o învoială gen „si vis pacem, para bellum” privind guvernarea României.
De atunci însă, chestiunea arzătoare la ordinea zilei este că sus-numiții fruntași, dar mai ales unii acoliți ai acestora, deslușind pe la universități străine, vorba poetului, doar „la gât cravatei cum se leagă nodul”, au uitat morala pe care le-a dăruit-o cu mărinimie bătrânul Alecu Donici, în clasele primare, în fabula „Racul, broasca și știuca”, morală a cărui tâlc se dovedește zilnic a fi piatra de moară de la gâtul păgubitoarei coaliții. Deci, să le reamintim ceea ce au uitat pe unde i-au împins obligațiile:
„𝑅𝑎𝑐𝑢𝑙, 𝑏𝑟𝑜𝑎𝑠𝑐𝑎 𝑠̦𝑖 𝑜 𝑠̦𝑡𝑖𝑢𝑐𝑎̆
𝐼̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑧𝑖 𝑠-𝑎𝑢 𝑎𝑝𝑢𝑐𝑎𝑡
𝐷𝑒 𝑝𝑒 𝑚𝑎𝑙 𝑖̂𝑛 𝑖𝑎𝑧 𝑠-𝑎𝑑𝑢𝑐𝑎̆
𝑈𝑛 𝑠𝑎𝑐 𝑐𝑢 𝑔𝑟𝑎̂𝑢 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑟𝑐𝑎𝑡 (…)
𝑅𝑎𝑐𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑎𝑝𝑜𝑖 𝑠𝑒 𝑑𝑎,
𝐵𝑟𝑜𝑎𝑠𝑐𝑎 𝑡𝑜𝑡 𝑖̂𝑛 𝑠𝑢𝑠 𝑠𝑎̆𝑙𝑡𝑎,
𝑆̦𝑡𝑖𝑢𝑐𝑎 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑠𝑒 𝑖𝑧𝑏𝑒𝑎
𝑆̦𝑖 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑛𝑢 𝑖𝑠𝑝𝑟𝑎̆𝑣𝑒𝑎”
Pe de o parte, deocamdată nu ne hazardăm să descâlcim cine e racul, cine e broasca sau știuca, dar ne-am putea gândi, metaforic vorbind, că sacul cu grâu ar putea fi bugetul pentru anul 2021, care nu rezolvă mai nimic, sau încăpățânarea ministrului USR al Justiției, domnul Stelian Ion privind desființarea SIIJ versus poziția UDMR privind „soarta incertă” a acestui proiect în Parlament, mai ales cu un aviz negativ ferm al CSM, sau demiterea forțată politic a actualului Avocat al Poporului, asupra căreia USR „mai are de meditat”, sau chiar suspiciunile de mare corupție în cazul granturilor acordate IMM, program care se ridică la 550 de milioane de euro, sau luptele fratricide dintre cei trei frați vitregi care vizează prefecții de Cluj și Sibiu, și multe altele.
„Nu știm cine-i vinovat”, se întreba într-un vers fabulistul Alecu Donici pe la jumătatea secolului XIX, dar iată că a venit mai zilele trecute (12 februarie a.c.) reputatul sociolog Sebastian Lăzăroiu, care ne-a scos din impas: „Hărmălaia vine de la liberali!” Cu alte cuvinte, ipse dixit! Adică, de la „fratele vitreg” mai mare, ai cărui miniștri, în loc să-și vadă profesionist (?) de treabă, ori bagă bățul prin gard la magistrați (dna. Raluca Turcan), ori jubilează pe rețelele sociale privind eliminarea unor sporuri salariale, în loc să-l preocupe faptul că România importă anual cartofi în valoare de 65 milioane de euro sau că fermierii constănțeni, alături de cei din întreaga țară, protestează de mai multe zile că nu au primit compensațiile promise pentru culturile afectate de secetă (dl. Adrian Oros), ori dau ritos termene de stand-up comedy privind îndeplinirea unor obligații ale mandatului (dl. Lucian Bode privind numirea prefecților și subprefecților până la 8 Martie, probabil gândit (!) ca un cadou al PNL pentru femeile României. La așa prestații, poate că ar fi fost mai potrivită ziua de 7 martie a.c., cunoscută în Calendarul Creștin Ortodox drept „Duminica înfricoșatei judecăți.”
În concluzie, permiteți-mi să apreciez că sunt argumente suficiente, alături de multe altele cunoscute de toți românii, pentru a parafraza la zi ultimele patru versuri moralizatoare ale fabulei lui Alecu Donici:
„𝐴𝑠̦𝑎-𝑖 𝑠̦𝑖 𝑙𝑎 𝑐𝑎̂𝑟𝑚𝑢𝑖𝑟𝑒,
𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑒𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒-𝑜 𝑓𝑖𝑟𝑒:
𝑀𝑎𝑖 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑛𝑢 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆
𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑠𝑐𝑎𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑒𝑎𝑧𝑎̆.”