DE CÂND BRELOCUL E MAI VALOROS DECÂT CHEIA?

Stimați prieteni români, tocmai când credeam că le-am văzut pe toate, iată că am trăit s-o vedem și pe asta! Mai precis, dacă spunem despre America (SUA) că este marea și puternica țară a tuturor posibilităților, fără îndoială putem spune și despre România noastră că este țara în care, în politică, imposibilul este ridicat la rang de posibilitate, mai ales atunci când este rostit cu ton grav, cu emfază, îngâmfare, ba chiar pompos cu accent de paranoia.

Pornind de la titlul pamfletului, știm bine că o cheie este obiectul valoros, unic și de neînlocuit cu care poți porni mașina, poți descuia trollerul, ușa, poarta, seiful, camera de tezaur, ba chiar, figurativ, însăși inima iubitei. Spre totală deosebire de cheie, de care se atârnă brelocul, acesta este un obiect mititel, ieftin, de talcioc, un gablonz fără valoare, dar colorat strident, ba chiar și cu un bip-bib asurzitor pentru a “sări în ochi” atunci când pierzi cheia. Așadar, întotdeauna și în orice loc vom spune cu îngrijorare că am pierdut cheia, dar niciodată că am pierdut brelocul.

Ei bine, dragi români, în ultimele zile, personajul cunoscut drept BoloJaf sau Ilie-Sărăcie, căruia aplaudacii îi băgaseră în cap că este un fel de Cristofor Columb sau Fernando Magellan pornit cu o luntre găurită și fără busolă pe oceanul politicii să descopere noi teritorii, taxe, impozite, impuneri, tăieri și aruncări de oameni peste bord, încearcă să ne aburească precum că “brelocul” PNL este mai important și mai valoros pentru români și chiar în Parlament și Guvern decât “cheia” PSD. Evident, și alături atârnat în belciug cu “sclipiciul” calp numit USR. Ba mai mult decât atât, întocmai ca fata pudică, dar care știe multe, afirmă la ore de maximă audiență că vrea cu orice chip să se lepede de condiția brelocului, aspirând la calitatea de cheie precum visează țestoasa cheală să-i crească aripile vulturului moțat.

Problema însă pentru acest vânzător de indulgențe este că românii se informează și se documentează din statisticile care nu mint, măcar și pentru simplul fapt că nu pot fi scoase la țipat și înjurat în Piața Victoriei, ei știind și neuitând că, în acești ultimi 37 de ani, PNL nu și-a putut depăși nici măcar o singură dată condiția de “breloc” politic. Întotdeauna clasat de români în urma PSD, prin vot liber, pe locul doi sau chiar trei, așa cum s-a întâmplat la ultimele alegeri parlamentare, PNL s-a agățat mereu de putere precum brelocul de cheie. E drept, mai întâi spășit și zâmbitor în colțul gurii, conștient că doar atâta este, apoi schimbând imaginea de cameleon și făcând pe salvamarul în apa până la brâu, dar băgându-l pe neajutorat și mai mult cu capul la fund.

Acum, cel care se credea mai înalt decât Himalaia și de trei ori mai tare decât pălinca de Bihor, dar “fugărit” pe ușa din dos a Parlamentului cu un scor demn de Guinness World Records, vrea, ca orice acuzat, să se întoarcă la locul faptelor de care se face vinovat, dar nu oricum: ba că nu mai vrea să fie breloc (gura păcătosului adevăr grăiește!), ba că știuta cheie de care a fost agățat un an de zile ar fi ruginită, cu dinții tociți ori nu se mai potrivește, ba că ia la remorcă gablonzul USR (sau invers, vorbește lumea!), jurându-se că doar el știe precis unde este Peștera lui Ali Baba pentru România.

Dragi prieteni români, strâmbătățile din viața noastră în ultimele luni, prezentate drept reformă a buzunarelor goale, au confirmat faptul că forțarea încăpățânată a deschiderii ușilor muncii și vieții zilnice cu o cheie falsă este tot una cu spargerea cu ranga, toporul și berbecul. Dar este și mai rău în situația în care, ulterior, spărgătorul se prezintă drept lăcătuș calificat, crezând că nu putem distinge între cheia potrivită pentru societate și bietul breloc atârnând zgomotos și lustruit peste rugină.