Parfum de Schengen cu lalalele albastre
Încet dar sigur, cu pași ușori ca de puf și cu parfum suav de ghiocei, peste mult prea blânda Românie sosește primăvara. Desigur, neavând parti-pris-uri, frumosul anotimp se face simțit și mai prin vestul Europei pandemice, de exemplu și prin Țara Lalelelor, doar că nu în pași ca fulgul de ușori, ci în bocănit dojenitor de saboți de lemn și sunet îngrijorat de sirene de vapor dinspre Portul Rotterdam. Și dacă tot vine anotimpul în care se trezește natura, iată că în ziua de 23 februarie a.c., la Bruxelles, s-a trezit brusc și experimentatul vice-președinte al Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care, cu ton ultimativ, a somat România să-și închidă urgent și definitiv toate minele de cărbune.
Desigur, în contextul politic european, și mai ales al traficului de mărfuri pe continent, sus-numita privire piezișă a domnului Timmermans către meleagurile noastre nu este una apărută chiar din neant sau determinată exclusiv de Pactul Ecologic European, ci este doar o continuare „firească” a interesului la fel de „firesc” al domniei-sale de a ne mai ține o vreme cu sufletul la gură, doar-doar se va găsi vreo „mărime” de la București care să priceapă că accederea în Spațiul Schengen nu este o simplă mană cerească.
Toate acestea însă în condițiile în care România a îndeplinit integral criteriile tehnice obiective și obligațiile asumate încă din luna martie 2011, absolut toate rapoartele Grupului de lucru de la Bruxelles pentru evaluarea Schengen fiind pozitive. Dar de ce ar conta aceste „insignifiante” amănunte despre o soră mai sărăcuță a țărilor din UE, mai ales când tocmai acesteia Creatorul, veghind la echilibrul geografic și hidrografic al bătrânului continent, a binecuvântat-o cu un port la Marea Neagră, cunoscut încă din antichitate pe traseul marilor fluxuri maritime. Datorită acestei deranjante realități geografice și comerciale pentru frumoasa Țară a Lalelelor, dacă România ar accede în Spațiul Schengen păstrând controlul deplin asupra Portului Constanța (evaluat la mai mult de un miliard de euro), s-ar pierde iremediabil supremația Portului Rotterdam privind traficul de mărfuri extra-comunitare, mai ales că taxele portului românesc sunt de șase ori mai mici decât ale portului olandez.
Drept urmare, pentru a întări concluzia conform căreia acolo unde acționează legile neîndurătoare ale comerțului nu mai încape și desueta dreptate, de mai mulți ani României i s-a pus și „căpăstrul” unui MCV ale cărui condiționări, oricât ne-am străduit și ne-om mai strădui, nu vom fi în stare să le îndeplinim, aici acționând fără opreliști obișnuința celui puternic, care are forța și interesul să întrebe: „Ai de toate, dar cum îți permiți să vii fără șapcă?” Ca exemplificare relevantă, la o conferință de presă de la Bruxelles, din aprilie 2019, adică exact la mijlocul onorantei și fructuoasei Președinții rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, domnul Timmermans, chiar în debutul declarației sale, afirma scurt și lămuritor pentru toți nelămuriții: „România nu s-a îndreptat!”
Pornind de la considerentele expuse, nu mică mi-a fost însă mirarea când, la data de 18 februarie a.c., la un post de televiziune foarte disciplinat, domnul prim-ministru Florin Cîțu, abia întors din vizita de raport de la Bruxelles și probabil receptiv, declara cu convingere că am putea accede anul acesta la Spațiul Schengen, citez exact: „Dacă facem ce trebuie…” Adică, ce? mă întreb ca român, dar și ca locuitor al județului Constanța, în care străvechiul port tomitan a ajuns mărul discordiei între Ținutul Mioritic și Țara Lalelelor. Și dacă tot mă întreb, oare nu cumva domnului prim-ministru au început să-i placă subit și intempestiv lalelele albastre, culoarea definitorie a partidului domniei-sale, dar și a austerității forțate pe care același partid a impus-o? Nu de alta, dar în avântul „reformator” de a privatiza tot ce a mai rămas tentant, cei peste un miliard de euro n-ar fi bani chiar de colo! Ca să nu mai spun că din rada Portului Rotterdam ar continua să răsune și mai strident sirenele bulucului de nave așteptând grăbite să-și descarce mărfurile la cheu…