ALBURNUS MAIOR ȘI „ROATA” ISTORIEI

ALBURNUS MAIOR ȘI „ROATA” ISTORIEI


𝓹𝓪𝓶𝓯𝓵𝓮𝓽

Ca român, cunoscător și prețuitor al istoriei fără pată a țării mele, așa cum prea multe țări din zonă nu sunt, am evitat, deși m-am abținut cu greu, să fac vreo referire la orice subiect care ar fi adus o cât de mică umbră marii sărbători de la 29 iulie – Ziua Imnului Național al României. Și nici măcar de motivul concediului nu m-am prevalat pentru a nu cinsti cum se cuvine această mare sărbătoare națională, adânc vibrantă prin chemarea și îndemnul „Deșteaptă-te, române!” Constat însă, așa cum am afirmat mai sus, că temeiurile și îndemnul fără echivoc ale Imnului nostru Național, sărbătoarea națională însăși a acestuia, constituie motivații total neonorante intelectual pentru cei care bagă bețișoare putrede, scobitori și fire plăpânde de păpădie în spițele solide ale imensei roți de aur a istoriei României. Așa cumva (cu multă îngăduință!) ne pare un articolaș de „opinie” publicat la 25 iulie a.c. de ziarul budapestan „Magyar Nemzet” (Națiunea Maghiară), în care se pune fățiș și cu ranchiună întrebarea: „De când aparține Roșia Montană de România?”
​După stăpânirea și exploatarea geto-dacă a acestor locuri și mari bogății, atestate de Herodot, Pliniu și Titus Liviu, și mai ales după veacul de aur de la Marea Unire din 1918, veac îmbibat cu sângele eliberator al sutelor de mii de ostași români în cele două războaie mondiale, întrebarea de mai sus, la prima vedere de un ridicol absolut, gen „De când, dimineața, se spune bună dimineața?”, capătă imediat un răspuns abrupt, cât se poate de edificator, dat de „speranța” vrabiei care visează mălai, precum că „cele 300 de tone de aur și 1600 de tone de argint vor rămâne în pământul natal.” Mai mult, totuși, nu se spune, dar spunem noi: Adică, al Ungariei! Și asta, „cel puțin până când roata de aur a istoriei se va întoarce.” Pentru „culoare” și „demonstrație”, articolașul este însoțit de o ilustrată de acum 110 ani (!) a Roșiei Montana, cuprinzând celebrele versuri ale lui Octavian Goga: „Munții noștri aur poartă/Noi cerșim din poartă-n poartă”, care ar „atesta” (?) stăpânirea ungară a acestor locuri din Munții Apuseni.


​Mizând pe necunoaștere, de către unii, dar și pe surprindere, pentru alții, autorul se ferește însă ca de tămâie să prezinte și imediat următoarele două versuri ale strofei, care spun – atenție! – cu totul altceva: „De-am închide-a Țării poartă/ Alții ne-ar cerși la Poartă!” Mai mult, în original, cuvintele „țară” și „poartă” autorul le scrie cu majusculă de cap, iar ilustrata datează cam din 1911-1912, când ziaristul maghiar ori nu știe, sau doar se preface, că pentru apărarea drepturilor românilor ardeleni crunt exploatați național, marele poet a fost întemnițat la Seghedin! Și ca să lămurim lucrurile pentru toți „nelămuriții”, cărora nu le sunt suficiente nici măcar două milenii de istorie scrisă pentru a înțelege lucruri simple, să mai constatăm că Roșia Montană, încă din anul 131 d.H., era cunoscută sub denumirea de „Alburnus Maior”, cu rezonanțe evident exclusive în limba română, și nicidecum drept „Verespatak”, dar după vreo 1000 de ani, denumire cu care nu „rezonează” nici „science fiction”. Desigur, nu ne preocupă cultura sau moralitatea submediocre ale unui ziarist maghiar, și cu atât mai puțin ridicolul în care se pune, probabil la ordin, dar dacă și în țara vecină se aplică un proiect-confrate „Ungaria educată”, atunci îmi permit să cred că am contribuit cu câteva date concrete, imbatabile, consemnate de istoria nemincinoasă.


​Cât despre „roata de aur” a istoriei, în ceea ce ne privește, aceasta într-adevăr există, s-a construit cu o imensă trudă, cu nenumăratele jertfe ale zecilor de generații, cu demnitate și potrivnică nimănui, și este bine să nu se uite că, în consecință, proprietarul istoric, de fapt și de drept al acesteia este poporul român, iar sensul de rotație este exclusiv și continuu înainte, spre viitor, așa cum este de mai bine de două milenii. Aceste ultime observații, oficiale și poate chiar mai tranșante, personal le aștept și din partea ministrului Afacerilor Externe, distinsul domn Bogdan Aurescu, dar și de la alți suspuși demnitari români, deși aflați în vacanță, măcar pentru simplul motiv că demnitatea țării, a poporului și adevărul istoric nu se „vacantează” nici o clipă.

Leave a Reply