UNDE ESTE „CURAJOSUL” CEAUȘESCU?

În Nomenclatorul CAEN de Meserii nu există și aceea de „revoluționar de profesie și protestatar #rezist”, deși pentru cei câțiva „meseriași” care o practică nu este deloc ușor să stea zi și noapte pe străzi, în ploaie, arșiță sau ger, răgușiți de scandările ticluite de alții, dar cu toții rumeni binișor în obraji și rotofei la trup, semn că nu le fluieră deloc vântul pagubei prin buzunare. Desigur, după vechimea în „strada muncii” și calificarea „profesională”, printre aceștia sunt și câteva „vârfuri de lance” ale căror „convingeri”, musai pe timp de pace, se reduc la „curajul” injuriilor, calomniilor, chiar al vandalizării unor instituții publice. De exemplu, domnul Marian Tivilic Moroșanu. La prima vedere, și chiar și după, nu-i așa că numele de mai sus nu vă spune nimic? Cu siguranță v-ar fi spus dacă purtătorul ar fi realizat ceva în viața lui, oricât de puțin, cu excepția pletelor oxigenate care îi curg pe umeri de sub șapca mereu cu cozorocul în spate. Ca să nu mai lungesc suspansul, acesta este nimeni altcineva decât „protestatarul” non-stop Marian zis Ceaușescu, „proprietarul” indiscutabil și unic a tot ce înseamnă democrație, drepturi și libertăți în România, dar împăunându-se fără resentimente tocmai cu numele celui care zeci de ani ni le-a refuzat și ni le-a călcat în picioare.

​Personal, nu am și nici n-aș putea avea vreodată ceva cu sus-numitul, un om care ar trebui compătimit, ajutat, și nicidecum folosit până mai ieri, când era pace în Europa și la granițele României. În aceste ceasuri de restriște nu mă întreb unde este respectivul #rezist de profesie, „democrat” exclusiv și „dușman” nevinovat al așa-numitei de neputincioși pentru ceva mai bun „ciuma roșie.” Eu mă întreb, și îi întreb pe toți românii, unde stau ascunși cei care, pe timp de pace, cu funcții până la cer, se fotografiau la braț ori ținându-se de gât cu sus-numitul, ba chiar plimbându-l pe la Bruxelles, iar de câteva zile, cu acest „Ceaușescu” cu tot, au dispărut și au amuțit tocmai când adevărata Ciumă Roșie bate cu berbecele de fier al sutelor de tancuri la porțile democratice ale Europei, chiar lângă granițele noastre? Unde sunt acei „curajoși ” cu nume sonore din Piața Victoriei ori oprind circulația la Universitate, chiar și doar împingându-l în față pe acest prea puțin vinovat? Nu i-a văzut și nu i-a auzit nimeni, nici pe aceștia și nici pe auto-intitulații „stâlpi” ai societății civile protestând măcar sub scuturile #reziștilor în fața Ambasadei Rusiei, nici cutremurându-se de repulsie la ceea ce a însemnat pentru români „Daraghie tavarișci”, cu care președintele rus s-a adresat Dumei pentru impunerea cenzurii totale, nici îndemnându-i pe români la unitate, solidaritate cu Europa democratică, cu zecile de mii de refugiați.

​„Unde e bine, acolo e patria”, spune un proverb al antichității, dar atât de actual astăzi pentru portretul adevărat al #reziștilor de profesie. Sau unde nu e ban și nici ordin, nu e nici protest? Oare cei care țineau „condica de prezență” a acestora, eventual chitanțierul de plată, și-au schimbat brusc orientarea, sau nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase? Ori cumva au revenit la cea veche, ascunsă dibaci până acum în spatele „curajosului” zis Ceaușescu? Sau, în sfârșit, pe acesta și pe ceilalți i-au trecut în conservare așteptând, sau mai bine spus pândind să revină vremurile mai bune de altădată, pentru cei mai mulți dintre români, vremuri care au încurcat „socotelile” inventatorilor de #reziști de profesie? Cu alte cuvinte, în ton cu vremurile și bătând metaforic obrazul făcătorilor de „revoluționari și protestatari de profesie”, „La plăcinte, înainte, / La război, înapoi!”