TRĂIASCĂ BEREAÎN CARE NE-AM NĂSCUT!

Sâmbătă, cu o zi înainte de turul întâi al Prezidențialelor, dar și a 3-a zi de mini-vacanță veselă, inclusiv pentru o parte a poporului cu cuiul scos la grenadă, pe Facebook-ul nostru cel de toate zilele, fuduliile și inepțiile am văzut o poză care m-a cutremurat: câteva zeci de români, aliniați militărește pe patru rânduri și cu mâinile împreunate a rugăciune imploratoare, stăteau în genunchi în fața unei secții de votare din Italia. Nu știm orașul, strada, ora și nici dacă s-a mai întâmplat prin alte locuri ale Vestului. Știm doar că niște români stăteau în genunchi pentru o acțiune al cărei rost le impunea musai să stea în picioare, zâmbind și cu ochii strălucind de inteligență, rațiune și viziune. Nici măcar în celebrul tablou “La împărțitul porumbului”, al marelui Luchian, țăranii pictați în zdrențe, flămânzi, nu stau în genunchi în fața boierului, așa cum niciodată n-au stat românii în toată istoria noastră.

Întrucât bunului Dumnezeu i se adresează întotdeauna doar rugi și dorințe de mai bine, mai sigur și mai frumos, noi cei care am rămas în picioare nu știm pentru ce altceva or fi îngenunchiat conaționalii noștri deoarece duminică seara am aflat că fusese ars pe rugul minciunii și neștiinței UNICUL program de țară care le fusese prezentat, explicat, argumentat. Desigur că după trei zile vesele și îndestulate de mini-vacanță ești și mai dispus – vorba reclamei – “să asculți ursul din tine” despre casele cu un pumn de euro, benzina de 1 leu și ierburile vindecătoare ale Daciei strămoșești în loc de medici și medicamente decât unicul program în care, ce-i drept, nu găsești pomeni, daruri, cadouri, peșcheșuri și un corn al abundenței. În schimb, românilor în genunchi li se propusese o perspectivă economică, o bază științifică, reală a progresului, libertății, bunăstării și siguranței, care le-ar fi permis demnitatea de a sta drepți ca brazii. Pentru că Dumnezeu cel milostiv, în care credem toți, îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, nu-ți umple farfuria, nu-ți plătește facturile și pensia, nu te apără cu pieptul de dușmanii la pândă. Și nici vreun președinte!

Personal, după ziua de duminică, dar și după cea din 18 mai, pe mine nu mă afectează cine va ieși președinte. Viața mea nu se va schimba, dar ca om politic responsabil știu și regret că nu se va schimba în mai bine nici viața multor altora, inclusiv a celor care s-au umilit în genunchi pentru o Fata Morgana, pentru un câștig întotdeauna tentant la alba-neagra a unui prestidigitator deja dat în vileag. Știu și regret că s-ar putea să vină zile, cum au mai fost, în care se va sta la coadă pentru osanale și pupat mâna la Cotroceni, dar cu programare și bilet on-line, apoi niște ani în care România va fi veriga slabă a UE și a NATO în Est, pradă interferențelor, derutei și destabilizării.

Mi-am dorit și încă îmi doresc un președinte care nu urlă, nu agită, nu învrăjbește, nu jupoaie, nu strânge miniștri de gât în Parlament, nu se substituie Constituției, Justiției și legii.

Duminică au ieșit la vot 9 milioane de români. Mai erau încă vreo 9 milioane care ar fi putut fi un baraj de netrecut în fața acestor ape tulburi, dar care au preferat tentațiile mini-vacanței în marea daună a maxi-responsabilității sociale. Mai este totuși încă o duminică, o zi care nu trebuie pierdută, o zi cât cinci ani de democrație adevărată, pentru a nu ne pune singuri în postura celebrului refren: “Trăiască berea, că tare ne-a durut!”