CRUCIADĂ” ÎMPOTRIVA INOCENȚILOR!

Un caz de-a dreptul șocant, dovedit pe bază de documente oficiale, pe care mi l-a prezentat o cunoștință cu câteva zile în urmă, mi-a amintit de tragismul Cruciadei copiilor din secolul al XIII-lea, trimiși practic la moarte pentru o cauză total străină miracolului și purității copilăriei din orice timp. După veacuri, astăzi, cazul care m-a cutremurat, petrecut în Constanța, în luna ianuarie a.c., dovedește însă că nu copiii români sunt trimiși la vreo luptă peste puterile și aspirațiile lor, ci însuși statul român, prin legislația sa aberantă, obtuză, mioapă, care nu ține seama de realități, pare că luptă împotriva asigurării unei vieți mai bune a multora dintre acești inocenți.

​Așadar, unui copil orfan de ambii părinți, în vârstă de 14 ani, în urma solicitării către instituția abilitată de a i se stabili o pensie de urmaș, i s-a adus oficial la cunoștință rezolvarea „favorabilă” a cererii, cuantumul pensiei, calculat conform legii(!!!), fiind în valoare de 2 lei lunar! Cam cât un bilet de autobuz sau o jumătate de kilogram de banane, pe care însă nu și le va permite, preferând în schimb cea mai ieftină franzelă! Dar în timp ce acest copil cu nevoi materiale firești, orfan de ambii părinți, cu pensie de urmaș în valoare de 2 lei, merge la școală, pe de altă parte, statul român plătește lunar 44,5 milioane de lei pentru 160 000 de asistați social (media fiind de 260 lei lunar), mulți dintre aceștia fiind tineri, sănătoși, apți de muncă, deci capabili să se întrețină singuri. Și ca să fie umilința și mai apăsătoare, copilul este dat în grija mătușii ( sora mamei, decedată în vara anului trecut), cu o situație materială precară, deși sora mai mare a acestuia, cu o situație materială mai bună, a solicitat în mod expres să-i fie încredințat. Ancheta socială, după vizite repetate la domiciliul sorei (pe timpul cărora au fost ridicate pentru control până și capacele de pe vasele cu mâncare!), a concluzionat senin, în lipsă de altceva, că minorul nu poate fi încredințat acesteia pentru motivul stupefiant că nu deține o proprietate, respectiv că locuiește într-un apartament închiriat. Faptul că respectivul contract de închiriere este încheiat pe durată nedeterminată nu a fost luat în considerare. Cu alte cuvinte, în România de astăzi, spre totală deosebire de situațiile similare din țările vestice ale Europei, chiriașul este considerat un fel de paria, de cetățean de mâna a doua, incapabil să îngrijească un minor, care în acest caz îi este și frate.

​Întrucât cazul relatat nu este nici pe departe singular, ci dimpotrivă, multe alte situații de acest gen fiind „îngropate” în tăcere, rușine și umilință datorită neștiinței celor în cauză ori obtuzității sau nepăsării autorităților abilitate, aflate de multe ori sub „scutul” impenetrant al miopiei și îngustimii nejustificate a legilor în vigoare, se impune completarea în regim de urgență, posibil chiar în această sesiune parlamentară, a întregului cadru legislativ specific. Situația existentă este și în atenția parlamentarilor PSD din județul Constanța, care au în vedere elaborarea unei inițiative legislative. Apreciez că situațiile de acest gen, descalificante și intolerabile într-un stat social, așa cum este definită România la articolul 1 al Constituției, precum și respectarea întocmai a tuturor prevederilor Convenției asupra Drepturilor Copilului, document al ONU, impun cu stringență o rezolvare deplină și definitivă.