Descoperiți Dobrogea!

Concomitent cu nenumăratele efecte benefice ale globalizării, se constată însă și unele aspecte negative ale acestui fenomen, printre care și tendința de uniformizare a culturilor lumii, ceea ce conduce, și în România, la riscul major de a uita, a ignora, a minimaliza propria noastră cultură și propriile tradiții. De-a lungul mileniilor, la bogăția și diversitatea acestora, locuitorii ținuturilor dobrogene au avut și continuă să aibă o contribuție semnificativă, ale cărei principale repere impun cunoaștere, admirație, respect, grijă cetățenească și elevată continuitate. Printr-o fericită coincidență, în Dobrogea, calendarul anului 2022 consemnează câteva comemorări deosebite cu privire la care, periodic, sunt onorat să-mi exprim gândurile și sentimentele în câteva rânduri.

PUBLIUS OVIDIUS NASO

„Carmen et error”

​Dintre românii și străinii care ne vizitează orașul, dar mai ales dintre constănțeni, nu cred să existe cineva care, mergând în plimbare către faleză, să nu arunce măcar o privire spre impozanta statuie a lui Ovidiu, „poetul iubirilor gingașe răpus de al său talent.” Născut în orașul Sulmo, nu prea departe de Roma, la 20 martie a anului 43 î.Hr., deși era cel mai apreciat poet al vremii, a fost exilat de împăratul Augustus în îndepărtatul oraș-port Tomis, unde a ajuns în anul 8 d.Hr. , într-o zi geroasă din decembrie. „După ce am străbătut mări îndepărtate, pe sub atâtea stele, am fost adus pe meleagurile îndepărtate ale geților de mânia cezarului (…)”, aflăm din „Tristia” („Tristele”), principala sa operă scrisă în exil.

​După două milenii, contează mai puțin dacă doar una sau chiar toate cele trei frumuseți dintre nobilele romane – Iulia, Livia sau Terentia – ar fi fost pricina exilului, până astăzi învăluită în cea mai mare taină. „Carmen et error” (o poezie și o greșeală) îndrăznește totuși Ovidiu să scrie la un moment dat, ridicând doar un colț al misterului. Important pentru noi, astăzi și pentru totdeauna, rămâne faptul că Ovidiu este considerat primul poet al spiritualității românești. „Tristele” și „Ponticele” constituie adevărate comori literare în versuri , din care aflăm despre legendele și tradițiile locurilor, despre înfățișarea, vestimentația, muzica, armele și alte aspecte ale vieții cotidiene specifice tomitanilor din acele vremuri, alături de care a trăit și a creat aproape 10 ani.

​Toate epistolele prin care a implorat iertarea împăratului nu au avut succes, astfel că marele poet s-a stins din viață în prima zi a anului 17 d.Hr., fiind înmormântat în fața porții orașului. Demn de remarcat, spre cinstea tomitanilor de acum 2000 de ani, este faptul că au fost conștienți de personalitatea și valoarea nobilului lor concetățean, astfel încât, spun cronicile timpului, aceștia i-au ridicat un impozant monument funerar. Mormântul său nu a fost descoperit încă. Realizarea statuii pe care o admirăm astăzi reprezintă o altă dovadă a culturii și nobleței locuitorilor și autorităților române de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Statuia poetului Ovidiu, realizată de sculptorul Ettore Ferrari în 1887, a fost primul monument statuar al Dobrogei după unirea cu România, simbolizând și apartenența istorică a ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră la meleagurile strămoșești, dar și latinitatea poporului nostru. Mai mult, astăzi ne mândrim în orașul nostru cu prestigioasa Universitate „Ovidius”.

​Comemorând 2065 de ani de la nașterea poetului Ovidiu, unul din marii clasici ai literaturii latine, și 135 de ani de la realizarea impozantei sale statui din centrul istoric al Constanței, înfăptuim nu doar un act de aleasă cultură și cinstire, ci și marea dorință a poetului, lăsată nouă peste milenii în versurile pe care le-a compus și le-a dorit scrise pe mormântul său: „O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul să-i fie somnul lin!”

Similar Posts