AFACERI INUMANE CU COPII CHINUIȚI

În România, stat de drept, membră a UE de aproape două decenii, pe lângă legile care guvernează fiecare domeniu coexistă și iarba rea a fărădelegilor ce ne duc cu gândul la perioada Evului Mediu Întunecat. După cum știm, în toamna anului 2023 am fost oripilați de fărădelegile întâmplate la așa-numitele azile ale groazei din Voluntari – Ilfov. Știa despre ele toate lumea din oraș, numai autoritățile statului, nu. Au fost ordonate controale în toată țara, destituiri, desființări, tăieri din salarii, amenzi, dezbateri parlamentare etc. Apoi tăcere, care însemna că fărădelegile au fost dezrădăcinate din domeniul asistenței sociale și protecției copilului. Iluzii pierdute!

Cu câteva zile în urmă, fărădelegile asupra unor neajutorați ai soartei, aflați în grija și sub protecția instituțiilor abilitate ne-au devastat din nou conștiințele, înțelegerea și crezul despre umanism, compasiune, grijă. De data aceasta, fărădelegile au vizat câteva zeci de copii, neajutorați nu numai datorită vârstei, ci mai ales, și cu atât mai grav, a dizabilităților care au determinat internarea lor în centre speciale. Vârful aisbergului, și sunt convins că doar vârful, a apărut în Târgu Mureș, dar scopul acestor rânduri nu este reluarea descrierii chinurilor îndurate de acești inocenți, ci atenționarea asupra lipsei totale de eficiență astfel dovedită a unor Direcții județene de asistență socială și protecția copilului, plătite consistent din bani publici. Ceea ce iarăși s-a întâmplat în aceste centre este exemplul cel mai concludent al dictonului conform căruia “Somnul rațiunii naște monștri.”

Conform legii de organizare, fiecare Direcție județeană, în subordinea Consiliului județean, este structurată pe nu mai puțin de – atenție! – 12 Servicii și Compartimente specializate, care au responsabilități clare privind cazurile de abuz, exploatare, trafic de persoane și rele tratamente în special asupra minorilor. Toate acestea au în frunte director general, directori adjuncți, șefi, mai mulți specialiști și funcționari a căror singură preocupare, zi de zi, de dimineața până seara, ar trebui să fie controlul, restabilirea legalității acolo unde a fost încălcată și sancționarea abuzatorilor, traficanților, hoților, nepăsătorilor și altor vinovați de fărădelegi. Și controlorii, și cei care ar trebui controlați au salarii bune, sedii impunătoare, locuri de muncă stabile, programe flexibile, putere de decizie, fonduri din programe naționale și europene, contribuții voluntare. Ca om politic responsabil, mă întreb, și întreb public, ce-i determină pe acești funcționari ai statului să nu realizeze prevenția, controlul exigent, normalitatea, să nu sancționeze fărădelegile comise asupra unor copii cu dizabilități pentru care se plătesc sume mari în scopul reabilitării și recuperării, adică o afacere? Sau tocmai pentru că se poate face și din asta o “afacere”? Sau incompetența, dezinteresul, indolența, tarele grave de caracter, numirea pe ochi frumoși ori cu șpagă consistentă? Ce se întâmplă cu sumele alocate, care nu se regăsesc în hrană îndestulatoare, cazare și igienă, tratamente specifice? Unde ajung? Ce documente contrafăcute se întocmesc pentru acoperirea abuzurilor, lipsei de medicamente și specialiști? Dar mai grav, ce știau sau de ce nu știau, când aveau obligația legală să știe, instituțiile județene și municipale alese prin vot, cele de ordine publică și cele judiciare, așa încât s-a ajuns acum până la sesizarea Parchetului General?

Gravitatea cazului, poate și a altora încă necunoscute, mă obligă să închei cu textul art. 197 din Codul Penal al României, stat de drept: “Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Similar Posts