„SPAIMELE”
Mulți români cunosc și folosesc în diferite situații trei versuri semnificative din celebra baladă „Miorița”: „De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i mai place.” Venind în zilele noastre, în contextul politic actual, cui oare „de trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace”, și mai ales pe cine sau ce să înțelegem prin „iarba” care, deodată, nu mai place unora? Descifrarea enigmei nu este deloc complicată, ci doar necesită câteva precizări.
În ultimele zile, constat cu oarecare și nedorit amuzament nu atât apetitul brusc descoperit pentru „navigația” în ape tulburi, cât mai ales „îndemânarea” unor personaje de a sări dintr-o barcă cu găuri într-alta chiar fără fund, dar vopsită strident și pompos denumită „Moralis.” Concret, o seamă de intelectuali – politologi, scriitori, actori, ziariști, muzicieni etc. -, unii chiar merituoși în domeniu, au schimbat brusc registrul preamăririlor și osanalelor, al meșteșugitelor „laudatio” și chiar al „întronării” în Olimp cu acela al criticilor devastatoare, categorisirilor grosiere și epitetelor de argou la adresa președintelui până mai ieri adulat, domnul Klaus Iohannis. Nu știu și nici nu mă interesează să aflu pe ce fundamente și-au construit sus-numiții „epoca de aur” a anilor în care se extaziau și glorificau chiar și cravata negreșit albastră a domnului președinte, și nici nu am intenția să mă erijez în apărător al domniei-sale. Aceasta, deoarece fiecare om politic poartă singur răspunderea și este oglinda propriului azimut ales, îndeosebi a măsurii în care a servit interesul național și binele public.
În opinia mea, dar și a multor alți oameni de bun-simț, respectivii reprezentanți „mânioși” ai domeniilor mai sus amintite, de fapt nu prea au ceva de împărțit cu domnul președinte. Dacă ar fi așa, atunci inteligența, cultura, talentul și buna-credință, calități pe care domniile-lor apreciază că le dețin exclusiv printr-un fel de „cadastru”, ar fi trebuit să „explodeze” și în noiembrie 2014, și în noiembrie 2019, și în decembrie 2020 ori la 25 septembrie 2021, și când în ultimii doi ani s-au acumulat datorii externe uriașe etc. Atunci, deși cu mari rezerve, aș fi fost tentat să-i cred. Acum însă, „înfierarea” și „mânia” de tip proletar (pe care unii le moștenesc din aventuroasa lor tinerețe), dar mai ales limbajul așa-ziselor critici („puțoi”, „gașcă mafiotă”, „șobolănime”, „poziția Capră” etc.) îmi aduc în memorie chipurile schimonosite ale personajelor din celebrul tablou intitulat „Spaima” al marelui Corneliu Baba. De fapt, nu atât potrivnicia față de președinte îi „mână în luptă”, acesta fiind obligat să accepte revenirea pe făgaș constituțional, ci pur și simplu spaima că România revine pe acest făgaș democratic prin intrarea PSD la guvernare, concomitent cu Programul său de adevărate reforme în sprijinul populației și al economiei românești, conform rezultatelor scrutinului electoral din decembrie 2020.
„Iarna vrajbei noastre!” scrâșnește în aceste zile, erudit și cu „aplicățiune” literară, postacul cel mai violent al vulgarelor critici antiprezidențiale, îndrăznind cu maxim tupeu să-l facă pe marele John Steinbeck părtaș nevinovat al frustrărilor și spaimelor sale. În schimb, tot erudit la vremea respectivă, n-a suflat nici o vorbuliță despre vrajba de-adevăratelea din PNL, din vara și toamna acestui an, care a dus România pe marginea prăpastiei, sau despre vrajba, tot de-adevăratelea, dintre „echipa câștigătoare” a PNL și fruntașii USR pe tema plăcut „zornăitoare” a împărțirii fondurilor destinate Programului „Anghel Saligny.” Învrăjbitori și profitori de profesie, unii dintre acești „justițiari” cu respectivul meșteșug încă din vremea regimului comunist, ei nu se „înjosesc” să aducă soluții și argumente de ordin politic, economic, social, moral, ci răsfoiesc dicționarele de argou și apoi împroașcă suburban și laș, prin intermediar, pe cei care își asumă curajos și pertinent guvernarea, preluând cele mai grele ministere, pentru ieșirea din criza gravă pe care n-au criticat-o, pentru ieșirea populației din iarnă, de care nu le-a păsat, pentru asigurarea plății salariilor, alocațiilor, pensiilor în luna decembrie, față de care ministrul Muncii din guvernul demis a tăcut condamnabil, pentru ieșirea la liman din întreaga degringoladă la care au fost părtași, fie tăcând, fie chiar lăudând „suflul nou” adus în guvernare. Acestea fiind deslușite, să nu ne mirăm că și în viitor „gura nu le tace, iarba nu le place”, însă măcar știm acum care le sunt „calitățile” morale în domeniul politic și care le sunt și spaimele.