NOUL „CONTE DE MONTE CRISTO”

NOUL „CONTE DE MONTE CRISTO”

​Ei, ca să vezi cum nu aduce anul cât aduce ceasul! Cu doar vreo două zile în urmă, „arhivele istorice” din posesia unor „colegi” ai personajului au scos fără dubiu la iveală faptul că celebrul „prim-conte de Monte Cristo” nu ar fi privit cerul senin al Americii printre gratii timp de 13 ani, ci doar două zile și două nopți, timp în care i s-ar fi limpezit și privirea ochilor săi albaștri. Dar cu adevărat demn de celebra legendă este că nu lupta pentru cucerirea frumoasei Mercedes, cea brunetă și fierbinte, a fost cauza condamnării de către judecătorul încruntat, ci o „atracție” mai puțin frumoasă, dar blondă, pasteurizată și rece. Nici asta n-ar fi fost cine știe ce agravantă, dacă „posesia” blondei pasteurizate nu ar fi avut loc în public, la volanul mașinii, foarte posibil sub privirile consternate ale unor bunici cu nepoței, dar cu certitudine sub privirile unui polițist care s-a dovedit neîndurător cu un „copilandru” de doar 29 de ani. Ah, ce ți-e și cu ale tinereții „valuri” (pardon, gâlgâituri)!


​„După 20 de ani” (dar nu glorioși ca în celebrul roman), iată că un coleg „antropolog” al „prim-contelui de Monte Cristo” a descoperit un „schelet” în dulapul din Palatul Victoria, care s-a dovedit că îi aparține sus-numitului, atât de bine conservat și mai ales plin de „viață” încât a început să umble pe unde nu trebuie, respectiv să se țină ca o a doua umbră după posesor, înșelându-i chiar și pe vigilenții SPP-iști.


​Concomitent, un coleg „bigtime”, dar filolog, a susținut sus și tare că zeghea și gratiile l-ar fi împiedicat pe „copilul poznaș”, de doar 29 de ani, să ajungă stareț la Mănăstirea Plumbuita și nicidecum „prim-conte” de care depinde viața de zi cu zi a milioane de oameni, sătui până peste cap de „aventurile” acestuia. Personal, oricât de înfoiată ar fi batistuța din buzunarul colegului său „bruxellez”, sunt obligat să fac o distincție clară între literatură și viața reală, cu greutăți, scumpiri explozive, incertitudinea salariului sau a pensiei din luna viitoare, debranșarea inumană de la utilități a familiilor modeste, care ar munci, dar nu au unde, insomniile micului întreprinzător cu Sabia lui Damocles a falimentului deasupra capului, tristețea copilului care va merge la școală cu adidașii de anul trecut, cam strâmți, și cu pantalonii nu suficient de lungi etc. În literatură poți crea personaje cu calități ieșite din comun și curați ca lacrima, averi fabuloase din nimic, aventuri, conflicte și happy-end cum îți place, chiar și justificări pentru orice faptă întâmplată doar pe hârtie, dar când ești numit în postul cel mai înalt pentru a conduce și a asigura destinele zilnice a 20 de milioane de oameni, inclusiv ale familiilor celor care muncesc departe, prin străinătăți, atunci literatura, înțelegerea lejeră, chiar vulgară a unor fapte reprobabile din trecut și „explicarea” lor așijderea nu-și mai pot avea locul. Dimpotrivă, mai ales după atâția ani de trâmbițare vehementă și cu totul diferită a unor principii, locul unor asemenea făptuitori ar trebui să fie altul, unul anonim, și nicidecum în postura de infailibil „prim-conte de Monte Cristo”, care se simte atât de „nedreptățit” de istorie încât afirmă nonșalant că nu știe nici măcar cât costă o pâine…

Leave a Reply