Descoperiți Dobrogea! CONSTANȚA – ORAȘUL CU PATRU GĂRI

GARA MAMAIA. În luna august a anului 1906, când s-a inaugurat cu fast „Așezământul de băi”, prima construcție cu adevărat impozantă a viitoarei Stațiuni Mamaia, la rubrica mondenă a gazetei „La Roumanie” se consemna: „Constanța dispune astăzi de o plajă care o va pune în rândul marilor stațiuni balneare din Orient.” Până în ziua în care cititorii acelor vremuri au savurat entuziasmanta știre, constănțenii beneficiau de plaja cunoscută sub denumirea „La Vii.” Dacă aceștia puteau ajunge până acolo într-o plimbare, pe jos sau cu trăsura, iar „pleziriștii” de la vechiul Cazinou chiar cu un trenuleț, spun istoricii, în schimb cei care veneau la plajă din vechiul Regat se angajau într-o adevărată aventură: cu trenul din gara Filaret a Bucureștiului până la Giurgiu, apoi două zile cu vaporul pe Dunăre până la Cernavodă și iarăși cu trenul până la Constanța. După anul 1895, când a fost inaugurat Podul Carol I, călătoria a putut deveni chiar una de plăcere, dar, după doar un an, ca urmare a începerii lucrărilor la noul port, vechea plajă „La Vii” a trebuit desființată cât mai repede.

​Așa se face că primarul Constanței de atunci, Ion Bănescu, al cărui bust, după multe discuții, a primit un loc de cinste în parcul actualei Primării, a hotărât în Consiliul Comunal, în anul 1905, achiziționarea a 10 ha de teren în satul de pescari Mamaia. Mulți dintre constănțeni, dar mai ales partidele din opoziție ale vremii au apreciat proiectul drept o adevărată nebunie, mai ales că fâșia îngustă de pământ dintre lac și țărmul mării era înțesată de dune de nisip a căror înălțime depășea frecvent 5-6 metri. Dar locul a fost nivelat rapid, a fost adus pământ și proiectul a continuat. În răstimpul unui singur an s-a construit calea ferată Constanța – Mamaia, care se ramifica din Gara Veche, parcurgea o porțiune pe Calea Mangaliei, apoi pe traseul actualului bulevard Mamaia, începând de la intersecția cu bulevardul Tomis, după care șerpuia pe lângă Piața Chiliei și printre căsuțele cartierului Tăbăcărie. După un parcurs de 8 km, trenul oprea în dreptul „Așezământului de băi”, care constituia și gara stațiunii.

​La 22 august 1906, cu prilejul inaugurării, istoricii consemnează că au pornit spre noua stațiune balneară două trenuri: unul pentru oficialități, altul pentru public. Oamenii politici ai partidelor din opoziție au avut un nou motiv de ironie: străbătând cei 8 km, trenurile au ajuns la destinație după exact o oră și jumătate! În pofida tuturor „criticilor”, inaugurarea căii ferate și a „Așezământului de băi”, respectiv a gării, s-a încheiat cu o sărbătoare fastuoasă, constituind actul de naștere al perlei de astăzi a litoralului românesc.

​Din relatările istoricilor și din fotografiile vremii, „Așezământul de băi” (în acel timp însăși stațiunea se numea Băile Mamaia), așezământ care servea și drept gară, ni se înfățișează ca o clădire chiar majestuoasă, deși din lemn, înaltă, acoperită cu țiglă roșie, cu bolți frumos arcuite între stâlpii care susțineau terasele, cu un turn cu ceas Paul Garnier, ca orice gară respectabilă, așezată între două pavilioane laterale, unul pentru domni, altul pentru doamne, fiecare cu câte 56 de cabine din lemn, la capetele cărora era construit câte un foișor elegant. În față, o pasarelă înainta în mare, la capătul căreia se putea bea o cafea turcească. Pe nisipul fin al plajei erau umbrele de pânză, cu dungi colorate, apoi bănci de lemn orientate spre mare. Într-o fotografie mai inspirată se disting doamne și domnișoare ceva mai îndrăznețe, având poalele rochiilor albe cu o palmă mai sus de glezne, domni cu papion și pălării a la Maurice Chevalier, dar și un ofițer superior, impozant, purtând cizme lustruite-lună, tunică încheiată disciplinat până la gât, chipiu după model franțuzesc și sabie a cărei treacă atinge nisipul. Având încă de la început un asemenea succes, mai ales că Mamaia devenise în scurt timp un loc de atracție pentru protipendada vremii, cei cu dare de mână au cumpărat terenuri cu 30 de bani mp, apărând astfel noi construcții.

​Întrucât „Așezământul de băi” a ars complet în anul 1919, ulterior și calea ferată constituind un impediment în dezvoltarea și sistematizarea Constanței, în anul 1938 s-a deschis un nou traseu al acesteia, prelungit cu 2 km, la capătul căruia s-a înființat Halta Rex, în dreptul hotelului cu același nume. Până în anul 1960, când a fost desființată, vechea cale ferată a servit doar transportului de mărfuri. Aceasta este istoria foarte pe scurt a celei de-a doua gări a Constanței.