RÂNJETUL MALEFIC AL LUI BOLOJAF

Stimați prieteni români, miercuri, 30 septembrie, la ora 15.11, în Parlamentul României a fost consemnat finalul mizerabilei mascarade politice pusă la cale de duetul antinațional PNL-USR. Ceea ce se știa cu certitudine de la bun început, dar s-a și vrut cu tot dinadinsul, s-a întâmplat: guvernul reșapat, pus la cale în mod diabolic și cu malițiozitate patologică de Ilie-Gavrilă BoloJaf, această piatră de moară legată de gâtul României, a căzut adunând doar 182 de voturi pentru din 465 de parlamentari.

L-am ascultat cu toții, dragii mei români inteligenți, pe inodor-incolor-insipidul Siegfried Vasile Mureșan citind vreo trei pagini de lozinci, îndemnuri și chemări la perfecțiune, care le-ar fi ațâțat gelozia și mânia chiar și celor mai zeloși, încuiați și neînduplecați comuniști. Personal, ascultându-l, mi-am întărit convingerea că omul acesta ori este drastic limitat în gândire, ori este chiar etalonul european al celor care, doar pentru binele lor, se complac în postura de cârpă de șters pe jos. Sau poate și una, și alta!

Numai așa s-ar putea explica seninătatea anormală cu care a citit textul plin de stupizenii propagandistice, care a sfidat rațiunea politică, economică, socială și umană, în fond, intitulâdu-se program de guvernare. Se vedea, nu de la una, ci de la zeci de poște că discursul este astfel conceput încât să-i convingă chiar și pe cei câțiva posibil nehotărâți ca nu cumva să greșească votând guvernul de jalnică strânsură, cu “marile noutăți” ( sau nulități?) Raluca Turcan și Andreea Chiș, precum și cu veșnicii călușari fără ritm numiți Miruță, Țoiu, Drulă, Darău, Buzoianu. Un ultim argument solid la cele supuse ar fi chiar grimasele de șugubăț afișate de Mureșan pe timpul pierdut degeaba al votului. Zâmbetul continuu al ipochimenului ne arăta fie “mândria” soldățească a celui din coada șirului de a fi îndeplinit ordinul caporalului fără crâcnire, întocmai și la timp, fie mai repede că se bucura înțelegând în sfârșit de ce fusese adus acolo și repetând continuu, ca să nu uite: “Am prins șpilul!… Am prins șpilul!…”

Dar toate acestea, dragi români, ar fi nimic mai mult decât cântecelul “Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau-Bau!” pentru grupa mică de la “grădi”. Spun asta pentru că bomboana cu mătrăgună pe coliva guvernului adus gata îmbălsămat la Parlament a fost sfidarea a tot, a toți și toate pe care BoloJaf a avut enorma neobrazare să o declare și, la sfârșit, să o afișeze. După ce a fost primit cu huiduieli binemeritate, acest pumnal înfipt în spatele economiei românești și al fiecărui cetățean a avut monstruoasa nerușinare de a prezenta dezastrul pricinuit drept reformă, realizări, stabilitate, modernitate.

Poate că nici aceasta nu ar fi fost mai nimic dacă, la plecare, cu zeci de ziariști după el, nu m-ar fi oripilat rânjetul malefic pe care l-a afișat continuu, fără nici măcar să clipească. Cu bărbia sus, cu privirea sticloasă spre nicăieri, deasupra rânjetului, a semănat izbitor cu îngâmfatul dictator fascist Mussolini. Doar mâinile în șolduri nu și le pusese spre a primi aplauze și urale. A fost rânjetul de mișelească victorie spre a mai rămâne alte săptămâni în fruntea guvernului, închizând ușa revenirii la normalitate, dar deschizând larg ușile cele multe ale altor interese. A fost rânjetul malefic al lui BoloJaf!