FRUMOASĂ CARTE, TE-A BĂTUT NOROCUL!
În împrejurări deosebite, ca să urăm de bine și de viață împlinită cuiva care ne este foarte apropiat și drag, de multe ori, exuberant, îi spunem “Bătu-te-ar norocul!” Însă, în ultimele zile, pentru noi cei cărora cartea ne este prieten apropiat și de nădejde, vechea urare a căpătat o conotație de sens contrar și absolut pagubos pe termen lung pentru români. Mai precis, cu TVA de doar 4% pentru împătimiții de ruletă și păcănele, Norocul a bătut rău de tot și a trimis direct la ATI nevinovata Carte, acum pedepsită de prim-ministrul Bolojan și cu creșterea TVA de la 5% la 11%. Dar nu numai cartea, ci și toate celelalte servicii culturale, atâtea care și pe unde au mai scăpat.
Acum, vorba aceea răstălmăcită, dacă este să stăm drepți în fața austerității și să judecăm strâmb față de nevoia socială, tare mă tem că premierul Sfarmă-Piatră (cum îl alintă unii la o bere la pet), luând această hotărâre cu iz de tămâie pentru cărți și cultură în general, nu s-a putut ridica mai sus de logica și realitatea primitivă a străzii. Adică, nu a făcut altceva decât să pună în balanță cele câteva zeci de edituri funcționale, care oricum gâfâie din greu, și cam 200 de librării care mai există în cele vreo 320 de orașe românești (deci 120 nu au nici una, iar în rural nici pomeneală!) cu miile și miile de săli de jocuri de tip cazinou și păcănele care apar ca ciupercile pe toate bulevardele, prin bodegi și alte spelunci, și ce și-a zis? Dom-le, ca să fiu cât se poate de transparent, mai bine îi fac victime colaterale pe cei 4% dintre românii care se încăpățânează să cumpere cărți, că oricum nu-i deranjez pe cei 50% analfabeți funcțional și prizonieri pe viață ai Tik-tok, și cu un TVA mic deschid larg porțile norocului pentru cei mulți care își toacă salariul, pensia, ajutorul social și alocația “lu’ ăia mici” la ruletă și păcănele. A, am uitat! Mai sunt și milioanele de euro albite la jocurile de noroc de către cei veniți cu valiza și bodygardul, având în vedere că aparatele industriei știu numai să câștige și să numere banii, nesesizând mirosul.
Și uite așa, dragi români, în România noastră proeuropeană, vajnicul premier Bolojan a catadicsit că rămânerea TVA de 5% la producția de carte ar fi pricinuit destabilizarea societății și a bugetului, ratingul de țară s-ar fi prăbușit la nivelul “JUNK”, dar mai mult decât toate astea la un loc, s-ar fi atentat la inocentul nivel de 4% TVA pentru susținătorii cu valiza ai industriei prolifice și duduitoare a norocului, tot cam câte 3-4 pe o singură stradă în toate centrele universitare. Adică tot acolo, dar și în ultima comună, unde vor fi mai scumpe și manualele, și cursurile, și documentarele didactice.
Desigur, în căutarea și curmarea rădăcinilor răului bugetar, premierul Bolojan se pare că nu bagă în seamă (doar nu putem crede că nu știe!) existența multor firme, unele cu mari pretenții de stindard al corectitudinii și adevărului, care singure datorează statului mai mult decât întreaga producție de carte pe un an. Dar acum suntem în miezul verii, iar asta e altă căciulă!
