SICTIR ȘI M**E ÎN LOC DE BUNĂ ZIUA!

“Urmașilor mei Văcărești! / Las vouă moștenire: / Creșterea limbei românești / Ș-a patriei cinstire.” Este testamentul literar al lui Ienăchiță Văcărescu, boier neaoș român, poet, erudit și poliglot, istoric, filolog, om politic și diplomat. Nu fără rost am enumerat câteva din însușirile și preocupările acestui înaintaș, ci, dimpotrivă, obligat de realitățile zilei, pentru a le contrapune unor contemporani și metehnelor acestora, mulți cu demnități publice sau cu nume mari în producțiile culturale. Este de înțeles că nu voi da nume și titluri, din simplul motiv că acestea nu merită scrise nici măcar pe verso-ul paginii de ciornă pe care am redat pilduitorul testament literar.

În vocabularul tuturor limbilor pământului, desigur și al limbii române, există cuvinte și expresii grele, dar pentru oamenii cu mintea întreagă și cei șapte ani de acasă este de neînțeles cum unora le place să-și facă din acestea miezul unui discurs, un blazon, un fel de titlu ignobil, gen Crucea de Piatră. Un exemplu de tortură a limbii române ni-l oferă campaniile electorale din noiembrie – decembrie, în care cunoscuți oameni politici, din lipsă de viziune și programe, s-au întrecut pe sine în a oripila opinia publică. Bunul-simț dintotdeauna al românilor a fost împroșcat cu toate dejecțiile posibile ale mahalalelor rău famate și fără canalizare. Dacă la trecutele alegeri parlamentare, referindu-se la găselnița unui individ modest intelectual privind “placuța suedeză”, romancierul Mircea Cărtărescu atenționa partidele de dreapta: “La mine, cu așa ceva să nu veniți!”, acum am asistat la cascade imense de trivialitatăți scoase din negurile vocabularului, urlate cu patos și rânjete de plăcere. Electoratul dornic de mai bine a fost coborât la nivelul mizerabil de “pulime”, programul concret de dezvoltare și trai mai bun a fost batjocorit cu invectivul legionar de “ciumă roșie”, răspunsul sincer la problemele oamenilor a fost “putinist, slinos, silă, muie, bolsevic, gherțoi comunist” etc. Astfel, nici nu e de mirare că totul a culminat cu derapajul oribil al unui cunoscut europarlamentar și șef scandalagiu de partid minuscul, aplaudat și filmat cu telefoanele de slugarnicii săi membri: “Blestemat să fii, 20 de generații! Praful și pulberea să se aleagă de tine și de tot neamul tău! Nu meriți nici măcar un scuipat!” Evident, mizeria cu pretenții de program politic a fost repede postată pe Tik-Tok și Facebook, canale reprezentative de incultură, mojicie și micime sufletească, fără nici un filtru ori protecție legală a utilizatorilor de bună credință.

Dacă astăzi nu se mai prea citește, iar librăriile sunt la kilometri una de alta și vând preponderent pixuri, în schimb avem filme românești, unele pe drept premiate internațional, dar destule nu departe de exemplele sus-menționate. Dacă în “Reconstituirea”, de exemplu, filmul din 1968 al lui Lucian Pintilie, în care “procurorul”, marele George Constantin abia rostește printre dinți “Hai sictir!”, dar cu cât sens și conotație socială, în schimb, post-revoluție, multe filme românești au scos în față scabrosul, trivialitatea, visceralul, urâțenia, nu știm după ce canon cultural și în folosul cui anume. Oricum, nu al nostru!

În domeniul filmului există însă și un revers al medaliei, unul sclipitor, fără trivialitate și cântecele deochiate, dar care ne este oferit de un străin pe meleagurile noastre, care, prin documentarele sale, ne dă un exemplu de ce ar putea însemna îndemnul lui Ienăchiță Văcărescu “Ș-a patriei cinstire.” Cu ceva timp în urmă, Charlie Ottley, jurnalist și producător BBC, a realizat documentarele “Wild Carpathia” (audiență în 110 țări, tradus în 11 limbi) și “Flavours of România”, difuzate în Europa, SUA și Orientul Mijlociu, cu imense avantaje turismului românesc. “România poate fi noul paradis turistic mondial”, spune Ottley. Ei bine, până și aici, din cronica scrijelită de un gazetar cu “bătături pe suflet”, vorba lui Amza Pellea, aflam cu stupoare că splendoarea peisajelor românești, arhitectura, cultura, istoria și tradițiile noastre, “Delta Dunării – un Amazon al Europei”, “Via Transilvanica – un Camino de Santiago al României” etc. nu sunt altceva decât, cirez exact: “Un terci de patriotism”, “prostie patriotică”, “ro-masochism”, “S-a vândut la pachet cu Prințul Charles”, “Vrea și românu’ să se vadă “de bine” pe Netflix” etc. În final, autorul, căruia țara “îi pute a oaie și-a ocean”, trage cu sete o directă și un pumn în plex României și tuturor românilor: “Bravo, Ottley, nu-i ierta pe fraieri!” Cum vă sună, stimați români?

După toate acestea, aș concluziona că pentru elevația și “Creșterea limbei românești” cu podoabe adevărate de cultură, frumusețe, subtilitate și rafinament stilistic, toți cei la care am făcut referire, și alții asemenea lor, să facă de bine și să nu ne mai arate că sunt “podoabe” ei înșiși!

Similar Posts