MĂRTURII DIN LUMEA CEALALTĂ

În anul 1943, ziaristul ceh Julius Fucik, condamnat de naziști la moarte prin spânzurare, a scris celebrul “Reportaj cu ștreangul de gât.” Astăzi, în România, dacă scrii un pamflet al cărui tâlc o mulțime zgomotoasă nu îl poate pricepe din lipsa măcar a câtorva “porcărele”, desigur că nu vei fi spânzurat, dar absolut sigur vei fi ciuruit de sudalme și alte “perle” ale vocabularului cu cadența unei mitraliere Kalașnikov. Desigur, nu vei trece în lumea cealaltă, adică a lor, poate nici nu vei fi bătut în scara blocului, ci doar vei rămâne prostul satului, al orașului, al țării și neapărat al coanei Margareta de la butic, pentru că nu vrei să înțelegi de bunăvoie și fără întrebări ce înseamnă adevărata libertate, suveranitatea, apa sfântă a Carpaților șiroind printre bulgări de aur monoizotopic ori să ai un conducător providențial dinainte știut de Baba Vanga. În concluzie, vei fi cel care se încăpățânează să înghită pastila neînsoțită de prospect a ceea ce înseamnă adevăratul adevăr al adevărului.

Pretendenții pentru luna lui Florar ai posesiei acestor mistere strecurate perfid pe Tik-tok precum picătura chinezească sunt destui. Unii, abonați de câteva cincinale, alții aduși cu alai de pe Bulevardul Pardon al Urbei X ori ca desant parașutat din funcții cu ștaif internațional, ba chiar din universul științelor ezoterice cu iz de Ev Mediu, dacă tot avem liber la Schengen. Celor care cred că îi recunosc și îi înțeleg pe aceștia sau doar li se pare, le urez sănătate și lumina rațiunii, iar celorlalți așijderea, pentru că nu numele ne interesează în aceste rânduri, ci poza față și profil a celor care, după cum spun sociologii și psihologii, înghit cu polonicul și pe nemestecate miracolele promise, că oricum nu costă.

Un sondaj de acum câteva zile ne spune că în lumea celor care nu cuvântă, respectiv urlă și îi scuipă pe jandarmi, 40% dintre tinerii până în 35 de ani, adică viitorul României, preferă dictatura în dauna democrației, procent care – ce să vezi! – este identic cu acela al analfabetismului funcțional, dar și cu al celor care proslăvesc candidații anti- occidentali. Tot respectivul sondaj ne mai dezvăluie și altă culme a românismului cu greacă și adidași chinezești: majoritatea celor care, cum-necum, își duc viața în diaspora, deci în Occident, preferă tot un candidat anti-occidental, adică anti-Uniunea Europeană și anti-NATO! Bă, ești nebun? ar comenta Celentano. Adică, românule radical de pretutindeni, patriot intransigent și care crezi, de exemplu, că legionar înseamnă om care respectă legea pentru că așa sună primele două silabe, chiar ai uitat cei 17 ani în care, pentru o amărâtă de viză, te-ai îmbrâncit și ai dormit pe cartoane în fața ambasadelor cu nasul pe sus?

Tot astăzi, deși ne-ar fi bună mintea românului cea de pe urmă, s-au înmulțit și nostalgicii care se încăpățânează să-și amintească și să povestească tinerilor nedeprinși cu cititul doar despre un fel de stabilitate, egalitarism și ordine cazonă, de mâna de fier a dictatorului care li se adresa cu “Dragi tovarăși” oamenilor ținuți în lipsuri, foame, frig, izolare, la cozi interminabile în speranța că s-ar “baga” ceva. Somnul rațiunii naște monștri, dar uitarea îi îmbuibă mai mult decât la super-all inclusive!

Am susținut întotdeauna că, în România, multe trebuie neapărat schimbate, reformate, îmbunătățite, abandonate, combătute, dar toate cu inteligență, rațiune, cultură, dialog și eforturi unite, nicidecum prin îngustimea influencerilor atotștiutori de pe Tik-tok și Facebook, cu gramatică la mica înțelegere, prin violență și amenințări ce țin de cealaltă lume, opusă științei și culturii, argumentelor, progresului durabil și păcii. Iar dacă avem dreptul și dreptatea să nu ne placă România noastră de astăzi, până la a-i blama ori suspecta pe alții, cred că ne-ar face bine să ne privim cu sinceritate și fără farduri în oglindă, și să ne hotărâm din care lume vrem să facem parte: din aceea a culturii, progresului, cooperării și bunăstării prin muncă și știință, sau din lumea cealaltă, în care am mai fost.