SCHENGEN ȘI MCV – „FRAȚII VITREGI” AI ROMÂNIEI
Metaforic vorbind, România, „fată” frumoasă, cuminte, cu obrăjorii rumeni de sănătate și chiar cu o zestre bunicică de la natură și de la multele generații care s-au spetit să o crească cum trebuie, odată cu aderarea mult dorită și absolut benefică la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, s-a pricopsit și cu doi „frați vitregi”, pe numele lor Schengen și MCV, despre care nimeni până atunci nu-i spusese nimic. De la sus-numita aderare, când „forcepsul” politic a hotărât „precaut” că România nu trebuie să rămână singură și neorientată, aceștia doi, cam zurbagii și nici fiindu-i frați „de sânge”, n-au nici o reținere din a o trage constant și zdravăn de cosițe prin rapoarte anuale spre mai marii europeni care au chibzuit insolita înrudire.
Astfel, primul „frățior”, adică Schengen, cu un oarece accent olandez, dar nu numai, o încuie neînduplecat pe dinafara granițelor interne dintre surorile familiei europene, deși încă din martie 2011 România a îndeplinit integral criteriile tehnice și obiectivele asumate pentru a păși de drept și cu capul sus peste pragul casei surorilor mai mari. Cel de-al doilea, respectiv MCV, îi tot pune piedică pe drumul și așa cu destule „gropi” al legilor Justiției, gropi care nu de puține ori au fost nonșalant ignorate în trecutul nu prea îndepărtat de către înșiși supraveghetorii europeni, de exemplu ai GRECO, doar pentru că aparțineau cunoscutelor „nașe” Monica Macovei și Raluca Prună.
Nu ar fi mai nimic de reproșat celor doi „frați vitregi” impuși României dacă aceștia, după ce că nu sunt prevăzuți în nici un Tratat comunitar, mai ales MCV, nu s-ar duce anual cu „pâra”, nu de puține ori cu minciuni, scorneli și exagerări bine țintite pe seama fetei cea cuminte și harnică: ba că nu și-a făcut bine temele la granița externă (deși specialiștii i-au dat nota 10 cu plus), ba că prea se agață de anticul și importantul Port Constanța, ba că se uită prea lung și oftează după sutele de trenuri cărând pentru alții milioane de metri cubi de lemn, ba că se vinde cu prea multe condiții pământul arabil românesc etc. Colac peste pupăză, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, mai este și țara care adăpostește (spun ei!) „crema” corupților de lux, a delapidatorilor, evazioniștilor, șpăgarilor, traficanților, profitorilor din banii publici și altor specimene dezagreabile.
Este drept că unele dintre neajunsurile imputate României sunt reale, dar în același timp și dezavuate de opinia publică românească, de cvasiunanimitatea oamenilor politici și sancționate drastic de instanțele judecătorești, așa cum tot nu de puține ori maniera forțat, tendențios, exclusivist și perpetuu prezentată a situației în rapoartele MCV cam seamănă cu „râde ciob de oală spartă” sau „cum e sacul, așa e și peticul”, ori altele asemenea, proverbe cu mult tâlc și întruchipate prin exemple de pe alte meleaguri pretins elevate și incoruptibile, ceva mai „înalte” decât Everestul și care mai de care cu explicații avocățești savante ( a se vedea mult discutatele „cazuri” Jaques Chirac, Helmut Kohl, Nicolas Sarkozy, Silvio Berlusconi, Christine Lagarde etc.).
Așadar, în ciuda eforturilor și mai ales a progreselor de necontestat, iată că la sfârșitul lunii martie a.c., un Raport al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul francez a declarat „stop joc” pentru ridicarea MCV în acest an. Întrucât în legătură cu jocul promisiunilor suntem „Stan pățitul” de 15 ani, respectiv unde a mers mia ar mai merge și suta, problema ar fi declarația pompoasă a ministrului Justiției, care afirma exact contrariul în luna martie, bazându-se pe o discuție serioasă – zice domnia-sa! – cu niscaiva experți de la Bruxelles, dar și una asemănătoare a domnului prim-ministru Florin Cîțu, tot în martie și tot în urma discuțiilor cu niște oameni serioși, domnia-sa aducându-ne pe Facebook „Vești bune pentru România!” (citat exact) în legătură cu ridicarea MCV, deși textul complet parcă sugerându-ne vocea impasibilă a crupierului: „Domnilor, jocurile au fost făcute!”
Personal, așa stând lucrurile, dar și cu toată strângerea de inimă a românului înglodat fără voia lui în necazuri, sunt nevoit să merg și în acest an pe „mâna” versată a celor care … (text aproape indescifrabil) …, cu speranța de neclintit că, totuși…