PREA MULTA SUFERINTA PENTRU MINERALE RARE

În curând, pe 24 februarie, se vor împlini 1097 de zile de când ceea ce părea de neimaginat în Europa civilizată a secolului XXI a devenit o tragică realitate: războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Dincolo de suferințele oamenilor, care nu pot fi nicicând comensurabile, din statistici aflăm că au fost distruse 106 spitale și policlinici, peste 900 de școli, 109 biserici, sute de mii de locuințe și alte clădiri, cam de patru ori mai multe decât în Manhattan. Dar tot din statistici aflăm că Rusia și Ucraina au pierdut sute de mii de militari, zeci de mii de victime civile, 8 milioane de ucraineni au fost strâmutați intern și peste 8 milioane au migrat în țări europene, inclusiv în România.

Dacă știm toate acestea și încă multe, deocamdată cam bâjbâim cu răspunsul la întrebarea firească: De ce și pentru ce? Să fie oare atât de năprasnică impotrivirea Rusiei față de admiterea Ucrainei în UE? Este posibil. Oare să fie și mai năprasnică împotrivirea față de aderarea acesteia la NATO? Și aceasta este o mare posibilitate, având în vedere o mai veche dorință a Rusiei de a avea în jur o centura teritorială de siguranță, dar și argumente conform cărora NATO ar fi mai puternică, deci nedorindu-se un vecin periculos.

Însă, cu doar câteva zile în urmă, chiar sub pericolul permanent al dronelor rusești, aflăm că excelența sa ministrul francez pentru comerț exterior a făcut o vizită la Kiev, în timpul căreia, printre altele, a afirmat sugestiv: “Trebuie să lucrăm împreună – mai întâi pe aspectele militare, apoi pe reconstrucție și problemele economice majore, cum ar fi decarbonizarea și exploatarea mineralelor rare.” Dacă nu chiar însuși scopul vizitei, atunci măcar cele spuse vin în contextul precizării fără echivoc a președintelui american:”Ne uităm să facem un acord cu Ucraina, prin care ei să garanteze ceea ce le oferim prin pământurile lor rare și alte resurse. (…) Ei au resurse excelente de pământuri rare. Și vreau securitate în ceea ce privește aceste resurse.” Răspunsul cancelarului german la această intenție de schimb comercial și de garantare a ajutorului militar de sute de miliarde a fost prompt și la obiect: “Foarte egoist și egocentric.” Sincer să fiu, nici nu ai cum să nu fii atent și să nu încerci să înțelegi ce spun și cum spun cei mari, având în vedere că respectivele resurse ar valora mult peste 500 miliarde de dolari.

Poate greșesc, dar cred că 99% dintre acei militari morți din ambele tabere nici nu auziseră că există niște minerale rare precum scandiu, lantan, ytriu, disprosin, neodim, ceriu etc, și nici că Ucraina este pe locul 2 în Europa la deținerea acestor bogății. În schimb, se știe sigur că din totalul producției globale de astfel de elemente rare, cu potențial strategic imens, China deține 68%, Australia 5%, iar SUA 2%. Nu avem date certe despre potențialul și resursele Rusiei, dar se știe că aceste minerale rare ale Ucrainei se găsesc majoritar în teritoriul deja ocupat. Și în timp ce marile puteri democratice ale lumii au declanșat, deocamdată retoric, competiția pentru accesul la aceste minerale rare, trupele Rusiei înaintează zilnic!

După 80 de ani de la victoria asupra fascismului remarcăm că tehnica militară și modalitățile de ducere a războiului s-au schimbat radical. Tragedia acestui război a rămas însă aceeași: în cei trei ani de lupte crâncene au pierit sute de mii de oameni tineri, cei mai apți pentru activitatea productivă, oameni care, așa cum s-a întâmplat în toate războaiele, nu se cunosc, nu se urăsc și nici nu au nimic de împărțit unii cu alții. Și atunci, în chip firesc mă intreb: Odată cu evoluția tehnicii militare și schimbarea modalităților de ducere a luptei, s-a schimbat oare și scopul străvechi al oricărui război? Cu nedumerire și neliniște, înclin să cred că un colț al misterului care acoperă acest răspuns a fost ridicat, poate din grabă, poate din neatenție, poate chiar ferm și răspicat prin competiția care a început, chiar înainte de încheierea păcii, între cei care pot schimba lumea.