PUNGUȚA CU NICI DOI BANI

Mai zilele trecute, asta ca să nu spun că a fost odată ca niciodată, dar precis numai într-o singură “moșie” dintre toate câte există în lumea largă, trăia destul de bine un muncitor (sau fermier, antreprenor, mic meseriaș, profesor, medic, funcționar, pensionar și câte și mai câte alte profesii și stări din care o familie poate trăi) pe care soarta l-a hărăzit să-l cheme Cocoș. Acesta pleca dimineața la muncă, își făcea treaba sau afacerea cât putea de bine, apoi seara se întorcea mulțumit acasă cu o punguță cu doi bani, câștigul lui pe ziua aceea. Toate bune și bănoase până într-o zi când, ca de nicăieri și nepoftit, dar cu surle și trâmbițe, a apărut în coasta nevinovatului Cocoș un boier cu privirea de șoim maltez și apucături de zapciu strângător de biruri căruia, când acesta nu e prin preajmă, câțiva curteni preaplecați și cântători în strună îi zic între ei Bolo.

După ce l-au proptit în scaunul din fruntea moșiei, preaplecații curteni i-au spus cu glas mieros lui Bolo că vistieria e cam goală și că de vină nu poate fi nimeni altul decât numitul Cocoș, cu toate meseriile și micile lui afaceri, care se bucură cam prea mult de punguța lui cu cei doi bani. Bineînțeles, preaplecații și mieroșii curteni nu i-au spus lui Bolo (de parcă Bolo nu știa!) că vistieria era de fapt ca un butoi fără cep, la care veneau “băieții deștepți” cu găleata și canistra, alți “băieți și mai deștepți” nu se înghesuiau cu anii să pună în respectivul butoi ceea ce era de datoria lor să pună, motivul fiind că sufereau de mari dureri în cot, iar cine erau plătiți să-i vadă erau recrutați cu grijă dintre suferinzii de orbul găinilor, apoi mai curgea destul și pe la niște vecini, adică mult prea mult și de multă vreme pentru cei doi bănuți din punguța lui Cocoș.

Auzind Bolo despre nemaipomenita îndrăzneală a lui Cocoș, fie el ce-o fi și pe unde o lucra, de a avea zilnic doi bani în punguță, s-a încruntat și mai abitir și a dat degrabă firman să i se aplice punguței tupeistului Cocoș zeciuiala pentru CASS, 21% TVA, dublarea facturilor la curentul și așa cel mai scump din Europa, taxe mărite pe bietele IMM-uri ale împricinatului, dublarea impozitului pe casa și mașina lui cele de toate zilele, bilete mai scumpe la orice și oriunde, și câte și mai câte.

Dar bine de băgat la cap, pentru cine mai are, este faptul că acest pocnet de bici pe spinarea lui Cocoș al nostru se întâmplă în condițiile în care moșia cu vistieria goală precum traista săracului a lui Bolo nu este nici singura și nici cu moțul mai turtit de recesiune în lumea din jur. Așa se face, de exemplu, că pe alt meleag unde, pentru soarta celor precum Cocoș de sub harapnicul lui Bolo, gândește numitul Friedrich Merz, s-a statuat cu literă de lege că “Nu va exista nici o creștere a impozitului pe profit pentru companiile mijlocii sub acest guvern federal, aflat sub conducerea mea.” Dixit! (Osnabrück, august, 2025). Comparativ, pentru soarta lui Cocoș, boier Bolo gândește exact pe dos. O pildă grăitoare de gândire și acțiune anapoda, strict pierzătoare, este preluarea recentă a “bătrânei” ARGUS SA, o mândrie a Dobrogei, înființată în 1943, de către tânăra companie bulgărească Buildcom EOOD, de doar 31 de ani. În context, și doar pentru cei care cunosc acest mecanism (Directiva UE 2017/1132) statuat și în legislația românească, este denunțată vehement măsura antieconomică din Pachetul 2 privind “capitalizarea obligatorie a împrumuturilor”. Oamenii de afaceri din două mari organizații de business conchid categoric: “România își sabotează viitorul!”

Așadar, pornind de la pilduitoarea poveste a lui Ion Creangă, celui care abia are i se ia și din ce are, iar celui care a mai rămas și abia produce, deși strangulat, încorsetat, împotmolit, urmărit, bănuit, i se strânge lațul și mai mult de către novicii (ca să nu spun altfel!) în economia reală. Iar săptămâna viitoare, Bolo va mai face Parlamentului o scurtă vizită de curtoazie (Five o’clock) cu șase “pachețele” în trăsură, așa cum se întâmplă doar sâmbăta după slujbă, auzindu-l din depărtare pe genericul Cocoș, din toate profesiile, din toate afacerile și de toate vârstele tânguindu-se: “Cucurigu! boieri mari/Lăsați punguța cu doi bani!”